Ce oua sa nu cumparam vreodata si de ce?

Postat de Bucataras in Alimente
17 Noi 2020
Ce oua sa nu cumparam vreodata si de ce?

 

O rețetă bună și cunoștințele culinare nu sunt suficiente pentru succesul în bucătărie. Știm cu toții că ingredientele joacă un rol foarte important pentru rezultatul final. Dar oare câți oameni s-au gândit că banalele ouă trebuie alese cu grijă, deoarece unele au o calitate mai slabă?

Ouăle din comerț sunt marcate cu cifre de la 0 la 3 care indică metoda de creștere a găinilor ouătoare. Cifra 0 reprezintă ouăle provenite de la găini crescute în sistem ecologic, 1 reprezintă ouăle provenite de la găini ce au acces la o zonă în aer liber, 2 reprezintă ouăle provenite de la găini crescute la sol în hale industriale și 3 reprezintă ouăle provenite de la găini ce trăiesc întreaga lor viață în cuști.

Acest aspect este esențial și trebuie să fim informați atunci când cumpărăm produsele. Ouăle marcate cu cifra 3 provin din sistemul de creștere care presupune ca păsările să trăiască în spații foarte mici denumite baterii. Acestea sunt cuști unde spațiul ce-i revine unei găini este similar dimensiunii unei coli A4. În țări precum Germania și Elveția cuștile au fost deja interzise și consumatorii din întreaga lume încep să conștientizeze importanța bunăstării animalelor din ferme. În Cehia, proiectul legislativ care interzicea utilizarea bateriilor tocmai a fost aprobat, iar organizațiile care luptă pentru drepturile animalelor fac eforturi pentru a determina și alte state să urmeze exemplul.

Unele vedete din România s-au alăturat acestei cauze  Printre persoanele cunoscute care și-au folosit platforma pentru a face cunoscut acest aspect se numără Andreea Raicu, Andreea Bănică, Laura Cosoi, Paula Seling, Aluziva și Vladimir Drăghia. Laura Cosoi este cunoscută pentru preocuparea sa față de alimentație, fiind autoarea a 3 cărți de bucate. Așa cum o facem și noi în propriile bucătării, ea pune preț pe calitatea ingredientelor pe care le folosește. Atât ea cât și celelalte vedete și-au informat urmăritorii cu privire la condițiile în care trăiesc găinile din sistemele de creștere care încă folosesc cuști, calitatea inferioară a ouălor provenite de acolo și nevoia ca fiecare dintre noi să se implice pentru a diminua utilizarea acestor sisteme. Totodată, ei se regăsesc printre semnatarii petiției inițiate de Asociația F.R.E.E., petiție ce are ca scop descurajarea comercializării acestui tip de ouă în țara noastră.

 

Toți, atât noi cât și găinile, avem de suferit din cauza situației actuale. Motivul pentru care pe noi ne privește direct ce se petrece cu găinile din sistemele intensive de creștere este legat sănătatea noastră. Un animal care trăiește într-un mod atât de degradant și cu o sănătate precară nu are cum să producă ceva calitativ. Pentru consumatori, schimbarea este la îndemână – putem ajuta evitând ouăle marcate cu cifra 3.

Momentan, acestea  reprezintă 60% din totalul celor provenite din fermele din România, dar antreprenorii au început să conștientizeze nevoia de schimbare. Din grijă și respect pentru clienții lor, mulți au publicat deja angajamente conform cărora nu folosesc sau vor să renunțe cât de curând la aprovizionarea cu ouă inscripționate cu cifra 3.

Important este faptul că implicarea noastră, a tuturor, produce o schimbare esențială a acestor aspecte. Schimbarea este benefică atât pentru găinile din ferme, cât și pentru oameni. Puteți contribui extrem de ușor la reducerea comercializării ouălor cu cifra 3 semnând această petiție. Pentru noutăți legate de această inițiativă și nu numai, urmăriți paginile de Facebook și de Instagram ale Asociației F.R.E.E.!

 

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking