Interviurile Bucataras: Rahela Pascu

Postat de Bucataras in Bucatarasii
14 Ian 2020
Interviurile Bucataras: Rahela Pascu

Sagetatoare romantica, pasionata de gatit si de calatorii, carismatica si foarte prietenoasa, cu peste 500 de retete grozave, impartasite in comunitatea Bucataras, astazi va invitam sa o cunoastem mai bine pe Rahela.

Ne-a raspuns invitatiei cu drag, iar noi suntem onorati sa o avem alaturi de noi.

Antreul

1. Sa ne prefacem ca nu ne stim aproape deloc. Asadar, cine esti si ce ai facut in ultimii 20 de ani?

 Sunt Rahela, o săgetătoare romantică din cel mai sudic punct al ţării noastre, din Zimnicea. De 10 ani lucrez ȋn invăţământ ca profesor de limba franceză.  Imi place foarte  mult meseria mea, ȋmi plac copiii, ȋmi place limba franceză, dar ador să gătesc si să călătoresc. Mai nou, ador să petrec timp cu fetiţa, o minunată fetită  intrată recent ȋn viaţa noastră.

 2. Care sunt calitatile pe care prietenii le apreciaza la tine?

Cred că veselia, sinceritatea şi disponibilitatea de a-i asculta.

 3. Principalul tau defect?

Ei, cred că sunt mai multe, dar o să mă rezum doar la teama de a nu-i dezamagi pe ceilalţi.

 4. Care sunt cele mai indraznete planuri pe care le ai?

 Multe planuri am pentru viitor, dar cel mai indrăzneţ plan este să ȋmi achizitionez o pensiune la munte 

5. Cum te-ai indragostit de Bucataras.ro?

 Cum m-am ȋndrăgostit de Bucătaras? Cred că asta a fost ȋn urmă cu 8 ani când căutam o reţetă de negresă. Eu nu făceam prăjituri acasă pe vremea aceea. Am găsit pe site-ul Bucătaras.ro cea mai bună negresă care a fost un mare succes. 

6. Unde petreci mai mult timp intr-o zi: pe net sau in bucatarie?

 In bucătarie, dar cu laptopul pe masă. :)

7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie?

 Cum spuneam mai devreme, am ȋncercat o reţetă de pe site-ul Bucătaras.ro. A fost o prăjitură ce i-a ȋncântat pe toti. De atunci am tot testat si experimentat până când am decis să ȋmi fac propriul site. Acest lucru a putut fi posibil deoarece ȋn vacanţele de vară ma plictiseam enorm, deci aveam timp de gătit si prăjiturit 

 

Felul principal

1. Care e felul de mancare care iti aduce aminte de copilarie?

 Ciorba de pui cu tăieţei de casă şi roşii proaspete pe care o făcea bunica ȋn vacanţele de vară.

 2. Ce ai manca in fiecare zi si tot nu te-ai satura?

 Bomboane de ciocolată.

 3. Unde ai mancat cel mai tare preparat ever?

 In Grecia- souvlaki cu sos tzatziki. De fapt, mâncarea grecească ȋmi place foarte mult.

 4. Care e reteta cu care dai pe spate pe oricine, oricand?

 Prăjitura Crăiasa Zăpezii.

 5. Care e cel mai bun pont culinar pe care l-ai primit vreodata?

 Să bat vinetele cu ulei atunci când fac salată: devin pufoase şi ȋsi măresc cantitatea.

 6. Care e cea mai mare boacana pe care ai facut-o in bucatarie?

 Au fost mai multe. Una dintre ele: am pus un pui de ţară la fiert, dar apoi am uitat, m-am ȋmbrăcat şi am plecat prin oraş vreo 2 ore. Când m-am ȋntors acasă era şi aragazul stins, şi cratiţa şi puiul arse, şi fum ȋn toată casa. Am zis “merci, Doamne” că a fost doar atât că tare teamă mi-a fost să intru ȋn bucătarie. De atunci am decis să schimb aragazul clasic cu o plită vitroceramică 

7. Ce nu ai manca nici daca ti s-ar oferi la schimb un sac de bani?

 Balut- o delicatesă din Asia ce constă ȋntr-un ou de găina sau de gâscă fertilizat cu embrion aproape dezvoltat.

 

Desertul.

1. Ce ti se pare sexy?

 Cel mai sexy lucru mi se pare zâmbetul. Dar şi privirea. Zâmbetul şi privirea! Sunt 2 

2. Cum arata barbatul ideal, in viziunea ta?

 Bărbatul ideal trebuie să fie ȋnţelegător, protector, fidel, romantic. Fie vorba ȋntre noi, l-am găsit deja 

3. La ce visezi? 

La o casă cu geamuri imense, cu bucătarie mare şi curte cu terasă şi gazon. Un Saint Bernard alergând cu fetiţa prin curte, iar mami făcând o tarta delicioasă.

 4. Ce pasiuni ai?

 Cel mai mult ȋmi place să călătoresc, să fotografiez, să gătesc, dar ȋmi place şi să citesc şi să privesc filme.

 5. Ce urasti cel mai mult?

 Minciuna şi falsitatea.

 6. Cum te relaxezi?

 Cu o plimbare.

 7. Culoarea / genul de muzica / florile preferate?

 Toate culorile ȋmi plac, dar prefer  verdele.

Imi place să ascult muzică, ascult toate genurile muzicale, dar prefer pop-ul.

 Iar dintre flori, preferatele mele sunt lalelele. De fapt, ȋmi plac toate florile gingase de primăvară.

 

Nota de plata:

Ai la dispozitie minimum 5 minute si maximum o viata sa vorbesti frumos despre Bucataras.ro. Incepe aici:

 Pot spune multe despre Bucătaras, lui i se datorează toată activitatea mea culinara. In viziunea mea este cel mai “apetisant” şi plin de viată site. De cum ai păşit ȋn bucătaria sa, Bucătaraş te ȋmbie cu retete fel şi fel. Găseşti aici tot ce vrei, de la garnituri, supe şi fripturi, până la prăjituri şi torturi apetisante. Dacă te hotărăşti să te aşezi la masa lui, vei descoperi aici o ȋntreagă comunitate de oameni veseli, frumoşi şi creativi. Oricine ȋi trece pragul, este binevenit şi ȋntâmpinat cu braţele deschise.

 

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking