Metode ingenioase de a dezinfecta obiecte cu ajutorul unui cuptor cu microunde

Postat de Bucataras in Tehnici
30 Ian 2020
Metode ingenioase de a dezinfecta obiecte cu ajutorul unui cuptor cu microunde

 Cuptorul cu microunde a devenit indispensabil în orice gospodărie și cu greu ne-am mai descurca în zilele noastre, când suntem în mare parte din timp pe fugă, fără ajutorul lui de nădejdee. Faptul că are o multitudine de funcții ne oferă o mai mare libertate de mișcare în bucătărie, ne oferă timp pe care-l putem folosi în alte scopuri și spunem asta doar gândind că alimentele se încălzesc aproape imediat, rețetele le gătim în timp record, iar dezghețarea produselor se face rapid. În plus, și metodele prin care se curăță cuptorul cu microunde sunt la îndemâna oricui și foarte rapide. Găsești aici toate trucurile magice despre curățare. Ei bine, iată că dincolo de toate aceste funcții, cuptorul cu microunde are mult mai multe întrebuințări, unele de-a dreptul incredibile. Cu siguranță, nu știai câte obiecte se pot dezinfecta în prețiosul cuptor cu microunde din bucătăria ta!


Buretele de bucătărie

Nu mai este niciun secret pentru nimeni că buretele de bucătărie este printre cele mai murdare obiecte din casă. Acesta, din cauza umezelii constante și a resturilor alimentare care rămân în porii săi, este responsabil de dezvoltarea bacteriilor, iar detergentul de bucătărie, contrar celor crezute, nu este capabil să le elimine. Dacă, de exemplu, ai gătit pește și ești tentat să arunci buretele cu care ai curățat în urma ta din cauza mirosului, află că nu este nevoie. Tot ce trebuie să faci de fiecare dată când vrei să cureți buretele de bucătărie este să-l pui într-un mic vas cu apă și și să torni zeama de la o lămâie sau câteva linguri de oțet alb și apoi să-l lași în cuptorul cu microunde preț de 2 minute. Dacă zeama de lămâie și oțetul au capacitatea de a reduce cu 37-87% numărul bacteriilor, află că metoda cuptorului cu microunde reduce numărul microorganismelor cu până la 99.9%.
Borcanele

Borcanele în care te pregătești să pui la conservat murături trebuie întotdeauna sterilizate înainte, însă dacă ai în casă un cuptor cu microunde nu mai trebuie să pierzi timp fierbându-le. Microbii de pe sticlă se pot elimina foarte ușor dacă le cufunzi într-o baie de apă sau le umpli cu apă și apoi le bagi la microunde pentru aproximativ 2-3 minute sau până când apa clocotește.
Suzetele Suzetele trebuie întotdeauna sterilizate înainte de a fi folosite de bebeluși, însă dacă ai în casă un cuptor cu microunde, ai scăpat de un mare stres. Tot ce trebuie să faci este să pui suzeta într-un recipient cu apă închis etanș pe care să-l pui în cuptorul cu microunde. Apoi mai trebuie doar să setezi cea mai mare temperatură și îl lași aproximativ 5-6 minute. Biberonul În același fel în care dezinfectezi borcanele poți steriliza și biberonul bebelușului, dacă acesta este din sticlă. Dacă însă este din plastic nu este o metodă indicată, deoarece în timp acest material se poate deforma.


Tocătorul

Dacă folosești un tocător de plastic la bucătărie, acesta poate să prindă diferite mirosuri în timp, mai ales dacă-l folosești pentru a toca ceapă sau a curăța pește. În plus, carnea tăiată pe tocător poate lăsa microorganisme în urmă care să nu fie îndepărtate la o simplă spălare cu buretele. Dacă dimensiunea tocătorului îți permite, te sfătuim să cureți suprafața folosită cu o lămâie tăiată și apoi să-l introduci pentru un minut în cuptorul cu microunde.
Foto: Pexels

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking