Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos

Postat de vasimur in Curcan
1 Mar 2023 | 5343 vizualizari
Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos

Reteta de piftie de curcan se poate face în orice moment din an, nu numai la sărbătorile de iarnă! Răcituri de porc am făcut foarte des, așa că acuma m-am hotărât să fac piftie de curcan. Am primit carne de curcan, crescut la curte, de la o verișoară din Ardeal. Am pus-o în congelator, iar acum i-a venit rândul. Gelatina extrasă din oase, cartilaje și piele, prin fierbere, este cea care încheagă piftia. Asezonată cu usturoi din belșug, piftia este un deliciu. Dacă gelatina nu este suficientă (mai ales în cazul răciturilor de pasăre) ea poate fi suplimentată cu gelatină granule sau foi, din comerț. Piftia este servită în general ca aperitiv, dar sunt zone în care se servește alături de sarmale și/sau mămăliguță. Pentru Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos sunt necesare urmatoarele ingrediente: carne curcan, morcovi, patrunjel, usturoi, dafin, ceapa.  

Ingrediente

  • Ingredientele pentru Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos
  • 2 kg carne de curcan (am avut piept, aripi și gât)
  • 2-3 morcovi (opțional)
  • 1 rădăcină pătrunjel (opțional)
  • 1 căciulie de usturoi
  • sare dupa gust
  • 1 linguriță boabe de piper
  • 1-2 frunze de dafin (opțional)
  • 1 ceapă (opțional)
  • 5-6 l apă rece

Mod de preparare

Iata cum se prepara aceasta Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos

După ce carnea de curcan s-a decongelat, am pus-o să stea în apă rece, mai bine de o jumătate de oră, ca să se elimine sângele lăsat de ea. Apoi, am spălat-o bine în apă călduță, după care am scurs-o de apă.

Între timp am curățat și spălat ceapa, usturoiul, morcovii și pătrunjelul.

Observație: Dacă avem carne proaspătă, tot așa o punem să stea în apă rece, cel puțin o jumătate de oră, apoi o spălăm în apă călduță, după care o scurgem de apă.

Punem carnea într-o oală încăpătoare (am folosit o oală de 10 l) și turnăm suficientă apă rece, astfel încât să acopere foarte bine carnea.

Important: Dacă vă place mai mult aspic, va trebui să puneti de la început, mai multă apă, deoarece ulterior nu veți mai putea adauga (nu se mai încheagă răciturile!).

Tot acuma punem și o linguriță de sare, boabe de piper și opțional 1-2 frunze de dafin. Nu punem în acest moment mai multă sare, deoarece va împiedica răcitura, să se lege. De gust o să-i dăm la sfârșit, când este gata!

Acoperim parțial oala cu un capac și aducem apa la punctul de fierbere, după care dăm flacăra la minim. săm să fiarbă la foc foarte mic, ca să nu se tulbure zeama, chiar și 4-5 ore, dacă este cazul. Culegem mereu spuma ce se formează la suprafață, în timpul fiertului. Testăm periodic dacă este fiartă carnea, înțepând cu o furculiță. Dacă carnea este moale și se desprinde ușor de pe oase înseamnă că este fiartă. Verificăm dacă lichidul se încheagă. Luăm o lingură de lichid și-l punem pe o farfurioara, la rece. Dacă se încheagă, înseamnă că este gata. Putem de asemenea să verificăm și luând puțin lichid între degete și dacă degetele se lipesc, ar trebui să fie gata.

În acest moment adăugăm ceapa, 3-4 căței de usturoi, morcovii întregi și eventual un pătrunjel rădăcină, tot întreg, pentru aromă.

Observație: Ceapa și usturoiul pot fi puse de la început, numai că, va trebui să le scoatem, după ce sunt fierte, pentru ca aspicul să nu devină amar. Scoatem și frunzele de dafin, din același motiv. La fel, morcovii și pătrunjelul pot fi puși de la început. Îi scoatem după ce sunt fierți pentru ca să nu se sfarme. Verificăm dacă sunt fierți, înțepând cu o furculiță!

msă fiarbă doar până ce se înmoaie morcovii și pătrunjelul. Oprim focul și lăsăm să se așeze, câteva minute. Scoatem legumele și carnea într-un vas, iar lichidul îl strecurăm printr-o sită foarte deasă (la nevoie chiar prin tifon sau vată!) și-l lăm la răcit.

În acest moment mai punem sare, după gust și adăugăm restul de usturoi, pisat, în lichidul încă fierbinte, pentru un plus de savoare! Carnea o desfacem de pe oase și o curățăm de grăsime, dacă nu ne place prea gras.

Important: Dacă nu se încheagă suficient (mai ales în cazul răciturilor de pasăre), gelatina poate fi suplimentată cu granule sau foi, din comerț. Eu am folosit două pliculețe de gelatină, de 10 g, pe care le-am preparat conform indicațiilor de pe ambalaj. După ce s-a dizolvat comple, am adăugat gelatina în lichidul strecurat anterior și care între timp s-a mai răcorit!

În vasele pregătite pentru servit răciturile (sau în boluri mai mari), așezăm bucăți de carne, morcov și pătrunjel, tăiate rondele, iar deasupra turnăm lichid. Uneori obișnuiesc să pun și boabele de piper, deoarece îmi plac. Culegem grăsimea, de la suprafață, cu ajutorul unui servețel de hârtie, apoi le dăm la rece (în cămară, în balcon sau în frigider) ca să se închege.

Observație: Puteți să presărați deasupra și puțin pătrunjel verde tocat, dacă doriți.

Când sunt închegate, le putem orna cu boia de ardei dulce sau iute, după preferință, sau cu piper măcinat. Dacă vă place, puteți stoarce deasupra și zeamă de lămâie, după gust!

Poftă bună!

Vezi si reteta de Piftie de porc sau reteta de Racitura de porc, printre preferatele romanilor pe mesele de sarbatori.

Iti recomandam si varianta de Piftie combinata, la fel de gustoasa.

Daca ti-a placut reteta noastra "Piftie de curcan - Reteta traditionala a unui preparat gustos" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Piept de curcan in sos de smantana si urda

Postat de mirela0911

Piept de curcan in sos de smantana si urda

Pastele se fierb conform instructiunilor de pe ambalaj. Se spala carnea, se sterge cu prosoape absorbante si se feliaza. Se bat bucatile de carne ca pentru snitele si se condimenteaza cu...

Citeste continuarea

Drob de curcan

Postat de ianculubita

Drob de curcan

Maruntaiele spalate le punem la fiert cu sare,dafin,boabe de piper si cateva boabe de ienibahar;separat in alt vas punem la fiert pieptul(nu-l punem impreuna cu ficatul pentru ca se innegreste)iar...

Citeste continuarea

Comentarii

la 01.03.2023, 20:28
la 01.03.2023, 20:40
Mulțumesc, Vladimir!
la 02.03.2023, 08:27
Buna!
la 02.03.2023, 09:18
E binevenită oricând!
la 02.03.2023, 09:53
Mulțumesc Dante, mulțumesc Cristina!

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking