Ingrediente
- 200 gr unt gras
- 4 linguri pline cu indulcitor natural Green Sugar (sau 150-200 gr zahar)
- 50 gr pudra de cacao
- 2 linguri sirop din menta (facut in casa)
- 3 oua
- 120 ml lapte
- 4 tablete ciocolata cu crema din menta(Mint Tins de la Lidl)
- 250-280 gr faina
- 1 plic praf de copt
- 1 praf de sare
- In plus:
- 12-13 tablete de ciocolata cu crema din menta
- 7-8 piscoturi
- 100 ml apa
- 1 lingura sirop din menta
- Pentru decor:
- 50 gr ciocolata neagra
- 2-3 linguri lapte
- 1 lingurita ulei de cocos (in stare solida)
Mod de preparare
Untul moale la temperatura camerei, se mixeaza pana devine spumos, impreuna cu indulcitorul natural si praful de sare. Se adauga cate un ou, se mixeaza foarte bine dupa fiecare, pana la incorporarea perfecta.
Separat, se amesteca ingredientele uscate: faina, praful de copt, cacaua.
Intr-o craticioara, se pun lapte si cele 4 tablete de ciocolata. Se pune pe flacara mica, se amesteca pana ciocolata se topeste. Se lasa sa se raceasca.
Peste mixul de unt si oua, se adauga intercalat, din ingredientele uscate si din laptele cu ciocolata. Se mixeaza la viteza mica la inceput, apoi se creste viteza, se mixeaza pana ingredientele sunt incorporate complet. La final, se adauga si siropul din menta. Pe fundul unei tavi de chec (din silicon am folosit eu), se pun piscoturile inmuiate pentru o secunda in apa cu sirop. Peste piscoturi se pune aluatul, din loc in loc, punem tablete de ciocolata (vezi foto). Se da tava la cuptorul incins, la 170 grade C si se coace prajitura timp de o ora. Se scoate pe un grilaj sau fund de lemn si se lasa sa se raceasca. Se decoreaza cu ciocolata topita amestecata cu putin lapte si ulei de cocos. Savurati la cafea…sa va fie de bine!!!
Daca ti-a placut reteta noastra "Chec After Eight" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (21)
|