Desert casuta din turta dulce (2019)

Postat de ancutsa in Dulciuri
24 Dec 2019 | 1963 vizualizari
Desert casuta din turta dulce (2019)

Căsuţa din turtă dulce a devenit deja o tradiție, astfel că anul acesta am pregătit una cu mici modificări şi îmbunătăţiri (am pus numai miere la blat și am făcut 2 tipuri de glazuri: ciocolată și bezea). Am adăugat și o sanie cu reni (am pregătit 9 reni, dar s-au mai mâncat până am făcut pozele).     Bunatati pentru Craciun

Ingrediente

  • Pentru căsuţă:
  • 250 g margarină Unirea;
  • 3 ouă,
  • 200 g miere,
  • 2 linguri cacao neagră Dr. Oetker,
  • 1 linguriță amidon din porumb Dr. Oetker,
  • 1 linguriţă mix mirodenii Belbake (anason stelat, coriandru, ghimbir, scorțișoară, cuișoare, cardamon),
  • 500 g făină,
  • 1 plic praf de copt Dr. Oetker,
  • Dropsuri cu fructe pentru geamuri,
  • Pentru decor:
  • 1 albuș,
  • 110 g zahăr pudră vanilat,
  • 1 lingură zeamă de lămâie,
  • 200 g ciocolată albă,
  • Coloranţi alimentari naturali pudră: orange şi verde,
  • O lingură zeamă de la salata de sfeclă roșie,
  • fulgi de zahăr, după gust,
  • fulgi de cocos, după gust,
  • Dropsuri pentru decor,
  • rulouri de napolitana

Mod de preparare

 

 

Aluatul:

Se dă pe răzătoare margarina sau untul rece, se adaugă ouăle, mierea, cacaua, condimentele, praful de copt și amidonul. Se amestecă şi se adaugă în ploaie şi făina cernută, atât cât cere aluatul (aprox 400 g am avut eu nevoie, dar dacă mai aveți nevoie, mai adăugați). Se frământă până se obţine un aluat bun de întins, dar pufos. Acest tip de aluat este fraged dar şi fragil, de aceea se manevrează cu grijă.

 

Piesele:

Se împarte aluatul în mai multe bucăţi. Se întinde prima foaie de aluat, potrivită ca grosime, pe masa presărată cu (aprox 100 g) făină.

Se schițează pe hârtii, piesele pentru căsuță și se decupează.

Se așază pe rând câte o schiță peste aluat,  apoi se taie din aluat în jurul schiței, cu un cuțit ascuțit trecut prin făină, pentru a pregăti piesele, una câte una: fațada, pereții laterali, spatele și acoperișul. Aluatul rămas se frământă şi se întinde din nou pentru restul pieselor: renii și sania Moșului. Pentru geamuri se folosesc dropsuri sparte, care se vor topi și vor acoperi frumos spațiile pentru geamuri.

Se transferă piesele (atâtea câte încap) în tava pregătită cu foaie de copt și se dă la cuptor aprox 10 min fiecare tavă (nici prea pufoase pentru că se vor rupe, dar nici prea uscate pentru că se vor crăpa). După ce scot din cuptor, se lasă la răcit în tavă 5-10 minute, apoi se scot pe un platou sau grătar de răcire. Piesele cu geamuri sunt mai fragile, trebuie să se usuce şi să se răcească bine în tavă înainte de a le muta.

 Pentru sanie am decupat din foaia de aluat piesele necesare, ajutându-mă de o schiță făcută pe o hârtie, iar pentru reni am avut o formă de patiserie.

Pentru glazură:

Se bate albușul spumă, cu mixerul, se adaugă zeama de lămâie și zahărul pudră vanilat, în ploaie, amestecând bine.

Se umple un poş cu glazura albă şi se ung marginile pereţilor casei, să se lipească. Veţi avea nevoie să vă mai ajute cineva. Se sprijină pereţii de nişte pahare înalte. Se lasă un pic la uscat, se îndepărtează cu grijă paharele şi se adaugă şi acoperişul. Anul acesta tata mi-a dat ideea să găuresc cu o scobitoare cele două piese pentru acoperiș și să le leg cu ață ca să stea bine, să nu mai alunece, iar când se încheagă bine căsuța, se desfac ațele.

Am folosit și ciocolată albă topită și răcită, cu care am umplut un poș. Dacă vreți și culori, dați deoparte din ciocolată în două castronele pentru a amesteca împreună cu colorantul alimentar natural pudră ( verde).

Eu nu am mai avut roșu și, pentru că aveam mare nevoie de el, am improvizat făcând mai multe teste. Iată cum puteți obține roșu natural: o lingură de zeamă de la salata de sfeclă roșie (care conține și oțet, dar nu-i nimic), se amestecă împreună cu ciocolata albă (puneți 2 linguri de ciocolată la început, apoi adăugați treptat) la început pare că se brânzește, dar pe măsură ce adăugați ciocolată, veți vedea că prinde consistență.

Se glazurează cu ciocolată și cu glazura de albuș și se decorează după gust.

 

 

Timp de pregătire aluat: 10 min

Timp de coacere: 10 min fiecare tavă

Timp de decorare: 2 h

Timp de uscare pentru toată căsuţa: 24h

 

Poftă Bună şi Crăciun Fericit!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/12/casuta-din-turta-dulce-2019.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert casuta din turta dulce (2019)" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (20)
Ardei gras roșu umplut cu pâine și gorgonzola
citeste mai mult
Ardei gras roșu umplut cu pâine și gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Desert mini boccelute cu branza si merisoare

Postat de mirela0911

Desert mini boccelute cu branza si merisoare

Se cerne faina intr-un bol. Se face o gropita in mijloc si se pune drojdia uscata. Se presara putin zahar apoi se toarna cca 100 ml lapte caldut in acea gropita. Se lasa sa se umfle putin drojdia....

Citeste continuarea

Tarta rustica cu branza dulce si ciocolata

Postat de RuxyRux

Tarta rustica cu branza dulce si ciocolata

Blatul de tarta: Am cernut faina intr-un vas larg, am razuit untul rece, am amestecat apoi cu oul, zaharul, vanilia si smantana si am framantat aluatul rapid pana la omogenizare, l-am infainat...

Citeste continuarea

Comentarii

la 24.12.2019, 21:07
la 24.12.2019, 21:13
Cata munca! Foarte frumoasa a iesit casuta!
la 24.12.2019, 21:19
la 24.12.2019, 21:20
Cata rabdare, bravo !
la 24.12.2019, 21:30
Foarte frumoasa!

Vezi toate comentariile (20)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking