Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii

Postat de Cristi_Roman in Porc
16 Noi 2009 | 7414 vizualizari
Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii

Trebuie să spun din start că nu prea mai folosesc carnea de porc, însă acum ceva timp am văzut în magazin o bucată atrăgătoare de file de porc, așa că am luat-o, să fie în congelator. Ieri am dezghețat-o, mi-am aruncat apoi ochii un pic prin frigider să văd cu ce legume o asortez, apoi m-am gîndit să o prepar cît mai simplu, fiindcă nu mai sînt adeptul mîncărurilor îndelung gătite/procesate/fierte/etc. Așa că am zis să fac bucățele de porc la grătar, alături de morcovi și roșii - tot la grătar, carnea urmînd a fi servită pe un pat de piure de varză de Bruxelles și broccoli, făcute la aburi, în prealabil. Ingredientele și cantitățile de mai jos sînt pentru două persoane, cu poftă de mîncare. Trebuie să mai spun că în afară de usturoi, adus de la mine de țară, de la bunici, acum două luni, restul legumelor sînt irlandeze, produse organic. În final vreau să mai spun că acest articol a fost scris doar pentru bucataras.ro, nu l-am pus și la mine pe blog.

Ingrediente

  • 200 grame file de porc
  • 2 morcovi
  • 2 roșii
  • 100 grame varză de Bruxelles (cam 10 bucățele)
  • 100 grame de broccoli (cam 5-6 buchețele)
  • 4 dulăi de usturoi
  • ulei de măsline
  • sos iute portughez piri-piri
  • sos de soia
  • sare de ocean
  • verdețuri uscate mediteraneene (busuoic, oregano, pătrunjel)

Mod de preparare

Am tăiat fileul de porc în vreo 15 mici bucăți, le-am dat cu un praf de sare de ocean, le-am acoperit și le-am băgat o oră la frigider, să adoarmă ușor. După ce a trecut timpul, am scos carnea și am marinat-o în ulei de măsline, puțin sos de soia (doar pentru culoare, fiindcă sarea își făcuse deja efectul), 10 picături de sos iute portughez piri-piri și verdețurile uscate. Am băgat apoi iar carnea, marinată astfel, la frigider, pentru încă o oră.

Am pus apoi 20 de minute la aburi varza de Bruxelles, broccoli, doi dulăi de usturoi și morcovii. Între timp, am scos carnea, am încins mediu spre maxim tigata grill, și am pus carnea la făcut, 6-8 minute pe o parte, alături și de cele două roșii.

Am scos legumele de la aburi, am dat la o parte morcovii, pe care i-am tăiat în două, apoi iar în două (obținînd astfel 8 felii), și am amestecat (mai greu) varza, broccoli și cei doi dulăi de usturoi cu ustensila de făcut piureu. Am mai pus ceva lichid din cel scurs de la aburi, fiindcă legumele, nefiind fierte, aveau puțină apă în ele și astfel e mai greu să faci piureu. Data viitoare am să încerc chiar să pun lapte, clasic. A ieșit un amestec bătut de broccoli, usturoi și de varză, nu tocmai piureu, însă destul de legat. Am pisat restul de doi dulăi de usturoi rămași proaspeți și i-am amestecat cu piureul de legume.

Între timp, alături de carne și de roșii, cînd am întors-o, am aruncat alături și cele 8 felii de morcovi, să se perpelească ușor în uleiul de măsline încins.

La final, am întins pe farfurie patul de legume, am pus deasupra cîte 7-8 feliuțe de carne, și alături morcovii făcuți la aburi/grill, și roșia la grill.

Daca ti-a placut reteta noastra "Porc la grătar pe pat de legume verzi, cu morcovi și roșii" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (9)
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce

 Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce, un preparat excelent.

citeste mai mult
Aperitiv la cuptor cu sos bechamel preparat cu gorgonzola dulce
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!

Retete similare

Perisoare in sos de rosii la multicooker

Postat de gurita_ta2005

Perisoare in sos de rosii la multicooker

Carnea de porc se amesteca cu ceapa tocata marunt,condimentele si orezul. Se amesteca bine compozitia si se formeaza bilute care se pun pe o farfurie. In vasul de la multicooker se pune 1...

Citeste continuarea

Mâncare de fasole boabe roșie Canadiană cu cârnați afumați

Postat de panacris

Mâncare de fasole boabe roșie Canadiană cu cârnați afumați

Fasolea se pune la ”umflat” în apă rece, cca. 3 ore. În vasul minunatului aparat Multicooker de la Phillips, se pune fasolea ”umflată” scursă de apă, apă...

Citeste continuarea

Comentarii

la 16.11.2009, 15:54
frumos aranjament
la 16.11.2009, 16:10
Mulțumesc. Da, influențele bucătarilor tari pe care îi urmăresc constant, în frunte cu unicul Gordon Ramsay .
la 16.11.2009, 17:30
arata ff bine...cred ca dulaii au facut tot gustul preparatului...
la 16.11.2009, 17:39
sigur numai bun poate sa fie.
la 16.11.2009, 18:27
Tare apetisant si plin de vitamine! Nici noi nu prea mancam porc, decat rar cate o ceafa la gratar sau vreo fasole cu ciolan

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking