Se spală bine carnea de vițel și se pune la fiert, la foc iute la început, iar când se ridică spuma la suprafață, se adună cu o spumieră, se aruncă și se dă focul puțin mai mic, acoperind oala pe jumătate, cu un capac.
Între timp, se curăță, se spală și se pregătesc legumele. Morcovii, țelina și pătrunjeii se taie bastonașe, iar cartofii se taie în pătrățele, dar numai cu puțin timp înainte de a se pune la fiert.
Se fierbe chimenul în apă, se strecoară bine, iar ceaiul obținut se lasă în așteptare, până va fi cazul ca să se pună în supă.
Când carnea a fiert, se scoate din supă și se lasă puțin la răcorit. Se strecoară supa bine, să rămână limpede, după care se pun în ea, la fiert, la foc iute, ceapa, usturoiul, boabele de piper și legumele tăiate bastonașe (morcovii, pătrunjeii și țelina).
Carnea se curăță de oase, grăsime și pielițe, după care se taie cubulețe.
Când legumele sunt aproape fierte, se pune la fiert în supă, carnea tăiată cubulețe. Se taie și cartofii cubulețe și se pun și ei la fiert în supă, la foc iute. Se scot din supă ceapa și usturoiul. După un clocot, se adaugă peste supă ceaiul de chimen, se mai dă un clocot, se completează cu apă, dacă este cazul, se mai fierbe puțin și apoi se condimentează cu sare, după gust. Când supa este gata, se oprește focul, se acoperă cu un capac oala și se lasă cam un sfert de oră să se odihnească.
Se spală, se zvântă și se taie mărunt frunzele de pătrunjel.
Se presară frunze proaspete de pătrunjel în farfuria de supă.
Ca orice supă, se mănâncă fără pâine.