Mai întâi se face blatul, chiar cu o zi înainte, dacă este cazul. Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează mai întâi cu un praf de sare, iari după ce încep să ia volum, se adaugă treptat zahărul, puțin câte puțin și zahărul vanilinat. Când zahărul s-a dizolvat, se adaugă pe rând gălbenușurile și se continuă mixarea. Apoi se încorporează făina amestecată (cine vrea!) cu praful de copt cu o paletă, sau cu o lingură, amestecând ușor, de jos în sus, ca să nu se piardă din volum. La urmă, se integrează în același mod și nuca măcinată.
Se toarnă compoziția în tava în care s-a pus în prealabil hârtie de copt și se dă la cuptor, la foc mediu, până ce blatul se rumenește frumos. Se oprește focul de la cuptor, se lasă ușa lui întredeschisă, iar tava cu blatul se scoate de acolo după 2-3 minute. Blatul se scoate din tavă și se taie la orizontală în două foi, numai după ce s-a răcit.
Pentru cremă, se amestecă ingredientele solide (zahărul, amidonul alimentar și zahărul vanilinat) după care se adaugă laptele. Se mixează ingredientele și apoi se dă crăticioara la foc mic. Se amestecă întruna, până ce se îngroașă compoziția. Atunci se ia crăticioara de pe foc și după ce se răcorește compoziția se adaugă coaja răzuită și zeama de lămâie. În sfârșit, se încorporează untul moale, se mixează și se dă la rece, pentru cel puțin o jumătate de oră.
Se face un sirop din apă și zahăr tos, iar când s-a răcit, se adaugă zeama de la 1/2 lămâie.
Blatul rece se taie la orizontală în două și se însiropează foaia care va sta la baze prăjiturii. Se unge foaia cu o jumătate din cantitatea de cremă și se însiropează și cealaltă foaie de blat, pe partea care se va suprapune peste cremă, după care se pune deasupra. Se unge foaia cu restul de cremă de lămâie, se presară nucă rumenită și mărunțită, pregătită în prealabil și apoi se dă prăjitura la rece, pentru câteva ore, ca să se îmbibe bine.
După 2-3 ore, cel puțin, se taie marginile prăjiturii, se porționează, se decoreză cu cireșe confiate (sau cu alte ornament, după preferință) și se ține la rece, până ce se termină.