Ingrediente
Aluat
- 3 ouă;
- 1 căni apă;
- 1 căni făină;
- 70 g unt;
- sare.
Crema de patiserie
- 500 mL lapte 3% grăsime,
- 100 g unt;
- 4-5 lg zahăr;
- 2 ouă;
- 2 lg amidon;
- 2 fiole esență de vanilie;
- un praf de sare.
Glazura
- 100-150 g ciocolată (de data aceasta am folosit ciocolată cu alune);
- 20-30 g unt.
Mod de preparare
Aluat
1. Într-o cratiţă se fierbe apa, se adaugă untul şi sarea.
2. Se dă la o parte şi se adaugă făina, amestecând bine cu telul să nu se formeze cocoloaşe.
3. Se lasă la răcit.
4. Se adaugă ouăle, unul câte unul.
5. Aluatul răcit se pune într-o pungă rezistentă sau alte ustensile de patiserie şi se formează mini-eclerele într-o tavă acoperită cu hârtie de copt.
Se coc timp de 30-35 minute la foc potrivit.
După ce s-au răcit se taie pe o parte (nu până la capăt) şi se umplu cu cremă.
Crema
1. Se amestecă ouăle ca pentru omletă cu zahăr, un praf de sare; se adaugă laptele și amidonul.
2. Amestecul obținut se pune pe foc sau la bain-marie, se amestecă continuu până când se îngroașă.
3. Se ia de pe foc, se adaugă untul și esența de vanilie.
Se lasă să se răcească.
Glazura
Se topeşte ciocolata (la microunde sau bain-marie), se adaugă untul şi se glazurează fiecare mini-ecler.
Poftă bună!
Daca ti-a placut reteta noastra "Mini - eclere" nu uita sa-i faci un review.
Retete asemanatoare
Comentarii (34)
|