5 lucruri pe care (probabil) nu le știați despre pizza

Postat de claudiaO in Cu de toate
11 Ian 2019
5 lucruri pe care (probabil) nu le știați despre pizza

– Pizza a fost preparată pentru prima dată în… Grecia, și nu în Italia. Vechii greci obișnuiau să coacă un fel de lipii mari și rotunde, pe care turnau ulei de măsline, după care presărau condimente, cartofi și alte legume;

– Pizza a început să fie vândută în Italia în secolul al XVIII-lea la colț de stradă și în piețe, iar prima pizzerie din lume, Antica Pizzeria, a fost deschisă în Napoli, în 1738. Adevărata “consacrare” la nivel internațional a venit însă dupa Al Doilea Război Mondial, o dată cu reîntoarcerea acasă a soldaților americani care au adus cu ei povestea extraordinarului preparat Italian;

– Faimoasa Pizza Margherita a fost creată în anul 1889 de către italianul Raffaele Esposito. Acestuia i s-a cerut să prepare o pizza pentru Regina Margherita a Italiei (de unde și numele), iar rețeta sa s-a păstrat până astăzi: mozzarella, busuioc și sos de rosii – ingrediente alese special pentru a reprezenta culorile din steagul Italiei. Aceasta a fost pentru prima dată când în rețeta de pizza a fost folosită mozzarella.

– Italienii au luat acest preparat foarte în serios și au votat o lege care stipulează foarte clar care sunt regulile pentru o pizza adevărata. De la aluat, la ingrediente, inclusiv modul în care trebuie turnat uleiul de măsline, totul este prevăzut în opt capitole distincte. Conform legii, pizza trebuie să fie coaptă în cuptor cu lemne, să nu aiba mai mult de 35 de cm în diametru și să nu fie mai groasă de o treime de cm în mijloc și 2 cm pe margini;

– Recordul actual pentru consumul de pizza este deținut de românul Cristian Dumitru, care, în anul 2006, a reușit să mănânce peste 90 de kg de pizza într-o săptămână, mai mult decât greutatea propriului corp.

 

Sursa articol: http://blog.out4food.ro/5-lucruri-pe-care-probabil-nu-le-stiati-despre-pizza/

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking