Deşi mă hotărâsem de câteva zile să am o postare pe această temă, lipsa timpului a făcut ca abia azi să materializez gândurile ce aşteptau cuminţi în folderul special al creierului să fie ordonate în frazele ce ar trebui să compună câteva rânduri despre cel mai fabulos concert al tuturor timpurilor.
Întâi de toate, ca să lămurim un aspect, nu sunt un desăvârşit muzician, un expert al genului. Dar prin formarea profesională şi orele de teorie şi practică muzicală, pentru faptul că lucrez şi cu muzica nu pot spune că sunt străin de portativ, de note şi de ceea ce înseamnă un cor bine pus la punct.
Nu cred că există în această lume, excluzând pe cei care s-au născut cu probleme de auz şi care cred că au un simţ tactil al muzicii desăvârşit, nu cred că există persoane care să nu fi ascultat vreodată muzică ori persoane care să nu fi fredonat măcar o melodie. Muzica, după cum spune Beethoven, „este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde”.
Nu aş dori să vorbesc despre genuri muzicale şi parcă nu aş vrea să discut nici despre gusturile muzicale, chiar dacă acestea de multe ori, în ultimele decenii au degenerat sub presiunea câştigului de bani luând naştere chiar şi o aşa zisă industrie muzicală.
Eu doream altceva să vă spun. Pământul din străfundurile sale şi până la cel mai înalt vârf vibrează într-un concert fabulos având o orchestră perfectă şi un Dirijor inegalabil. Folosindu-se de sunete, de la cel mai grav sunet, perceput de ureche în 32 de vibraţii pe secundă şi până la cel mai înalt perceput cam la 9000 de vibraţii pe secundă, pământul concertează fără întrerupere. Mijloacele moderne de măsurare a sunetelor ne arată linia melodică a unui cutremur, a unui tsunami, a avalanşei şi a ploii. Oceanele, mările şi apele concertează şi vietăţile ce se găsesc acolo formează un alt cor. Suprafaţa planetei este un concert uriaş desfăşurat pe multe scene, este un cor împrăştiat pe toate meridianele mergând chiar până în văzduh. De multe ori percepem acest lucru ca pe un zgomot, dar dacă cineva ar reuşi să armonizeze aceste sunete, probabil că am avea ce mai tare melodie din lume, la propriu şi la figurat.
Bach spunea că „muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului”. Întru-un fel noi, slujitorii bisericii spunem că gâtlejul este un instrument la care cântă inima. Chiar şi cei care cântă la instrumente nu fac altceva decât să execute ceea ce a simţit inima celui ce a compus respectiva melodie, transpunându-o într-un portativ. În cer îngerii cântă, pe pământ oamenii se roagă şi cântă. Apostolul Pavel spunea „mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea”. Sunt oameni care nu sunt în stare să lege trei fraze din cauze multiple dar pot amuţi un milion de oameni prin cântare.
Specialiştii vorbesc despre alteraţii muzicale şi despre caracteristici ale sunetului, dar majoritatea oamenilor nu se gândesc la termenii tehnici lăsând sufletul să vibreze şi mintea să sclipească atunci când ascultă sau participă la un cântec.
Poate că m-am lungit cu vorba. Când aveţi timp ascultaţi muzica pământului, glasul copiilor, al tinerilor, al bătrânilor, glasul păsărilor şi al animalelor, glasul frunzelor şi al vântului. Muzica noastră se înalţă şi se răspândeşte nevăzut în tot universul. Poate vreodată, lepădând trupul neputincios ne vom putea întâlni cu vocile noastre şi a celor de lângă noi. Toate se vădesc la Dumnezeu care ascultă glasul pământului şi a celor ce sunt din pământ şi pe pământ tot timpul rugători şi participanţi la cel mai fabulos concert al tuturor timpurilor.
