Constantin si Elena, Sfintii Imparati care au scos crestinismul din catacombe

Postat de claudiaO in Cu de toate
18 Mai 2017
Constantin si Elena, Sfintii Imparati care au scos crestinismul din catacombe
Constantin cel Mare a fost primul fiu a lui Constantius Chlorus si al Elenei. A fost proclamat august in anul 306, moment in care ii confera mamei sale, Sfanta Elena, titlul de "Nobilissima Femina" (Doamna prea nobila), iar in anul 325, ii acorda distinctia de "Augusta".

Sfantul Constantin cel Mare este primul imparat roman crestin. Dupa ce l-a invins pe imparatul pagan Maxentiu, Constantin da in anul 313 celebrul Edict de la Milan, prin care religia crestina devine o religie permisa. Lucrarea sa misionara nu se opreste aici. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagane, si ii inapoiaza tot ceea ce ii fusese confiscat, acordandu-i si dreptul de a primi donatii. Nu trebuie uitat nici ajutorul acordat episcopilor cu sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El a daruit Bisericii si dreptul de eliberare a sclavilor. A inlaturat din legile penale pedepsele contrare crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Imparatul Constantin a adoptat legi care interziceau adulterul si avortul, abandonarea copiilor nou nascuti, rapirea copiilor si vinderea copiilor din motive de saracie.

Datorita lui are loc primul Sinod Ecumenic, tinut in anul 325, la Niceea, pentru afirmarea dreptei credinte. Amintim ca in cadrul acestui Sinod au fost alcatuite primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca. La sfarsitul lucrarilor, cand Osiu de Cordoba a rostit articolele din Crez, Constantin a spus: "Da, acesta este adevarul. Nu sunt teolog, dar simt ca aici este adevarul. Sunt convins ca nu voi l-ati facut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".

Constantin cel Mare a primit botezul de la episcopul Eusebiu de Nicomidia in luna mai, anul 337. A trecut la cele vesnice in acelasi an, pe 21 mai.

In iconografia ortodoxa, Sfintii Imparati Constantin si Elena au intre ei asezata Sfanta Cruce, pentru ca Sfantul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfanta Elena in pamant. Mentionam ca in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui). Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe acest eveniment este pusa, de foarte multi cercetatori, convertirea imparatului la religia crestina.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfintii-constantin-si-elena/constantin-elena-sfintii-imparati-care-scos-crestinismul-catacombe-152018.html

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking