Croque – monsieur

Postat de RODIMUR in Cu de toate
20 Iun 2017
Croque – monsieur

 

 

Sună interesant, în franceză, dar „croque-monsieur” este un fel clasic de mâncare în braseriile franceze (și nu numai acolo!) . Este, în fapt, un sandviș cald, simplu, savuros și ușor de preparat...

Deși se găsește în cărțile de meniuri din aproape toată lumea, „croque-monsieur” este o mâncare tipică a bucătăriei franceze rapide.

„Croque-monsieur” a apărut pentru prima dată în meniul unei cafenele situată pe Bulevardul Capucines din Franța, în anul 1910 și deja în 1919 Marcel Proust în romanul său celebru „ À la Recherche du temps perdu” („În căutarea timpului pierdut”) făcea referire la acest gen de sandviș.

Numele acestuia are o explicație nostimă, portivit lui Rene Girard în „Histoire des mots de la cuisine française” („Istoria cuvintelor din bucataria franceza”) , publicată în 1947. Istoricul francez povestește în cartea sa  că la începutul secolului al XX-lea, patronul bistroului francez „Le Bel Âge”, Michel Lunarca (despre care se spunea că ar fi canibal!) ar fi introdus în cartea de meniuri un sandviș cu pâine toast, care să înlocuiască celebra baghetă franceză. Un client a întrebat atunci ce fel de carne este între cele două felii de pâine, iar patronul i-a răspuns, în glumă: „de la viande de monsieur” („carne de domn”)! Deci „croque-monsieur” ar fi: „mânâncă-l pe domnul”, pentru că verbul „croquer” înseamnă „a mânca”, „a cronțăni”).

O altă explicație a denumirii acestui sandviș derivă din obiceiul chelnerilor francezi de a termina fiecare propoziție adresată clienților cu cuvântul "monsieur".

Celebrul sandviș a evoluat mult, din 1910, când a apărut, îmbogâțindu-se cu diferite sosuri (Mornay, sau Béchamel) și adăugând fel de fel de ingrediente (somon, carne de toate tipurile, fructe, ciocolată, creme...).

Dar acest sandviș nu este apanajul Franței, pentru că el se regăsește și în SUA  (grilled cheese) în Italia (croque-monsieur de Harry’s bar), sau în Anglia (Welsh Rabbit, sau Welsh Rarebit...).

Există nu mai puțin decît 847 de sanvișuri „croque-monsieur”, iar ingredientele sunt din cele mai diverse. Dată fiind atât inventivitatea culinară a francezilor și a bucătarilor  din lumea întreagă, cât și fanteziile gustative ale clienților, există șansa ca acest număr mare de rețete pentru „croque-monsieur” să crească în continuare...

Pentru redactarea acestui articol m-am documentat de pe:  http://www.club-sandwich.net/articles/l-histoire-du-croque-monsieur-100.php

Puteți consulta rețete de „croque-monsieur” pe:  https://recettes.de/croque-monsieur

Am preluat imagini ilustrative pentru acest articol de pe: www.google.com

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or