Na, că a venit timpul să scriu şi despre asta. Nu de alta, dar de când am auzit că sunt unii care dorm cu colţul de pâine în buzunar, şi că de frica nu ştiu cărui lucru rău care poate veni prin vestea dată din văzduh se trezesc înainte de răsăritul soarelui, pentru a scăpa de cele rele care planează deasupra noastră mai ceva ca norii de furtună dintr-o zi de vară, am zis să iau atitudine. Numai ce vine primăvara că şi auzi pe ici pe acolo cum te întreabă câte cineva: „ai auzit cucul, da’ pupăza; ai văzut mânz, miel?” Şi indiferent ce-i răspunzi îţi povesteşte cum că e bine să le auzi şi să le vezi pe mâncate, că altfel te spurcă şi-ţi merge rău tot anul sau Domne fereşte chiar să mori. Că zice câte cineva că dacă îţi cântă cucul din stânga şi din spate e de bine, iar dacă îl auzi din dreapta sau din faţă eşti terminat. Şi colac peste pupăză, altă vorbă românească ce face referire tot la rău, pupăza colorată te spurcă de nu-ţi mai iese nimic din ce faci chiar de mergi la 9 biserici. Şi dacă vrei să fii un om mort să vezi şi mânz, să vezi şi miel pe nemâncate şi gata, îţi faci parastasele de viu.
Normal că eu nu dau atenţie la aceste lucruri. Nu mă interesează pisicile negre, marţea care pică 13 şi nici găleata goală sau plină cu care ţi se iese înainte. Numai că am o problemă cu care mă lupt de vreo 16 ani prin parohie. Degeaba le spun eu celor superstiţioşi că aceste lucruri sunt fleacuri de malul şanţului şi că acum 17 ani când am fost „spurcat” şi de cuc şi de pupăză am terminat şcoala, m-am căsătorit şi m-am preoţit, adică am avut numai împliniri, degeaba le spui că pasărea a fost lăsată şi ea de Dumnezeu cu ale ei, degeaba. Unii mai riguroşi încearcă să mă cheme acasă dis-de dimineaţă să-i împărtăşesc, pentru ca nu cumva pe drumul spre biserică să-i spurce careva jiganie pomenită aici sau nepomenită. Eu nu dau ascultare la astfel de năstruşnicii şi cine vrea pe Hristos, calcă şi peste şerpi şi peste scorpii. Cine se amăgeşte cu basme băbeşti n-are decât să stea acasă până la Sân Petru când tace şi cucul, tace şi pupăza, când mânzul e deja cârlan şi mielul dă examen de intrare în rândul batalilor. E greu măi oameni buni să scoţi din minte şi sufletul creştinilor aceste superstiţii. E greu să primeneşti ogorul sufletesc pentru sămânţa cea bună a Evangheliei care aduce rod curat şi neamestecat cu neghina falselor învăţături.
Cum să te spurce pasărea? Te spurcă sarsailă când îţi dă astfel de gânduri care sunt menite să te îndepărteze de adevăr. Te spurcă cugetul viclean care lucrează într-o inimă pervertită la rău. Te spurcă limba veninoasă cu care grăieşti deşertăciuni şi cu care nu eşti în stare să spui două rugăciuni. Despre cuci şi pupeze, despre bufniţe şi cucuvele, despre mânji şi miei, despre pisici negre şi potcoave de cai morţi nu am găsit prin Scriptură să se vorbească în sensul în care acestea ne periclitează mântuirea. Nicidecum.
Ar fi bine însă să ştiţi că fiecare pasăre pe limba ei piere. Iar fiecare om pe faptele sale va primi răsplată la dreapta şi înfricoşata judecată. Acolo veţi vedea cete de diavoli care vor câta pe două voci: pu,pu,pu; cucu, cucu, cucu, aţi pierdut mântuirea!
