De câte ori ne gândim că o nouă aniversare înseamnă, de fapt, o aniversare mai puțin?

Postat de LadyCrs in Cu de toate
5 Mai 2012
De câte ori ne gândim că o nouă aniversare înseamnă, de fapt, o aniversare mai puțin?

       A mai trecut un an din viața mea...și alții pe lângă el în trecerea ireversibilă a timpului. Fiecare an ce trece își lasă o amprentă asupra noastră...înaintăm și "chiar daca omul nostru de afară se trece, totuși omul dinlăuntru se înnoiește din zi în zi"... sau cel puțin așa ar trebui, să se înnoiască!

Fiecare vârstă își are paradisul ei , pe care cu timpul și-l pierde! În fiecare an ce a trecut din viața mea am învățat că nimeni din lumea asta în afară de a mea mamă, soră, familie nu o să mă iubească necondiționat , am învățat ca trebuie să pot spune și NU, să am mai multă încredere în mine, să cad, să mă ridic, să sufăr și să plâng, să zâmbesc sau să râd în hohote, să mă bucur că sunt sănătoasă, că un șut în fund este un pas înainte, că o faptă bună se va întoarce înzecit, că o vorbă din suflet poate însemna mai mult decât de orice pe lumea asta, am învățat că trebuie să țin fruntea sus mereu, să cred în visele mele și să lupt pentru ele, să sper la un viitor mai bun, să accept provocările din viața mea, să dau șanse, să iert, să știu când trebuie să spun STOP, să fiu EU mereu, așa cum mă știu toți cunoscuții, un om simplu, un om care ar face orice pentru cei la care ține!

Nici nu știu când a trecut ziua de azi...Am fost foarte emotivă, poate din cauză că mi-a zburat prin minte tot scenariul ce a avut loc în ultima perioadă în viața mea...Mami are un talent de a îmi spune lucruri frumoase încât să mă facă să plâng de fiecare dată!  Dacă mi-am propus ceva la frumoasa mea vârstă de 22 de ani este să zâmbesc mai mult și să am mai multă încredere în mine...pentru că deși știu că pot, uneori îmi lipsește !  Viața chiar e frumoasă și nimic nu mă încântă mai mult decât o plimbare în aer liber și mirosul florilor de tei! Când simți ca ai liniște în suflet parcă totul merge ca pe roate! Cred că asta mi-a lipsit :)

Am avut o zi frumoasă , simplă dar bogată alături de oameni pe care îi iubesc și cărora le mulțumesc că fac parte din viața mea! Vă mulțumesc și vouă pentru urările frumoase și vă doresc.....nu , de fapt nu vă doresc...ci îmi permit să vă poruncesc să ZÂMBIȚI mai mult și să vă bucurați de tot ceea ce ne înconjoară!

                                                                                       Cristina Nechifor

Citeste si:

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking