Madlena este și ea, la fel ca eclerul, o prăjitură franceză clasică, din ouă și unt. Este o prăjiturică originară din ținutul Lorraine, estul Franței (mai precis din Commercy) care are o formă de cochilie (scoică), alungită, sau rotundă.
În ceea ce privește istoricul madlenei, se zice că încă din Evul Mediu se făceau astfel de prăjituri mulate în cochilii numite Sfântul Iacob, (Saint Jacques) pentru a le oferi călătorilor în pelerinajul lor spre Compostella. Actualmente, Santiago de Compostella, este un oraș mic, dar celebru din nord-vestul Spaniei, care poartă numele Sfântului Iacob (Sant Iago = Sfântul Iacob), unde se presupune că s-ar afla mormântul Sfântului Iacob, fiul lui Zebedeu și către care se îndreaptă multe drumuri din Europa.
Legenda spune că numele madlenei vine de la o fată, Madelaine, care ar fi oferit pelerinilor astfel de prăjituri...
O altă legendă spune că madlena a apărut în anul 1755, ca urmare a unei dispute izbucnită în bucătăria castelului Commercy, între intendent și bucătar. Supărat, bucătarul și-a abandonat serviciul, iar stăpânul său, Stanislas Leszczynsky, fost rege al Poloniei și duce de Lorena, aflând de scandalul izbucnit, era în imposibilitate de a-și trata cum se cuvine invitații la dineu. Din fericire, o servitoare a marchizei Perrotin de Baumont, aflată în vizită, a improvizat ceva și a salvat situația, pregătind niște prăjituri din ouă bătute, ca desert. Încântat, nu doar de salvarea situației jenante în care se afla, dar și de gustul prăjiturii, regele Stanislas a cerut să i se prezinte servitoarea patisieră, care se numea Madeleine Paumier (sau Paulmier). Drept recompensă, ducele a dat numele acestei patisiere, prăjiturii pe care a improvizat-o. Așa a apărut rețeta și numele madlenei din Commercy.
De la curtea ducelui Stanislas, madlena a ajuns, într-un colet, la curtea de la Versailles, la fiica sa, Marie, căsătorită cu regele Franței, Ludovic al XV-lea și apoi s-a răspândit în toată țara.
De atunci, comerțul cu aceste produse de patiserie, din Commercy a luat amploare, madlenele vânzându-se și în gară, călătorilor care stăteau la ferestrele trenurilor în tranzit.
Dar renumele madlenei se datorează în principal scriitorului francez, Marcel Proust, care în romanul său, „În căutarea timpului pierdut” („À la Recherche du temps perdu”) îi dedică o pagină celebră prin care se explică, de fapt, funcționarea memoriei involuntare. Scriitorul își amintește la vârsta adultă, de momentul când, copil fiind, se ducea dimineața în camera mătușii sale de la Combray pentru a o saluta, iar aceasta îi oferea o cană de ceai de tei și o madlenă. De atunci, Marcel Proust nu a mai văzut madlene decât pe tăvile patisierilor din Paris și văzându-le, își amintea automat de Combray, de mătușa Léonie și de copilăria fericită...
Pentru redactarea acestui articol am consultat următoarea sursă de pe internet www.bonjourdumonde.com
Pentru o rețetă ușoară de madlene, consultați acest link de pe Youtube -
https://www.youtube.com/watch?v=DNuSnRt7Eys
Am preluat imagini ilustrative pentru madlene de pe www.google.com
