L-a iertat Dumnezeu

Postat de portiadelumina in Cu de toate
17 Iul 2013
L-a iertat Dumnezeu

De multe ori am dorit să revin la un subiect care m-a deranjat în anumite momente ale vieţii din punct de vedere creştinesc. Adică am dorit să fac lumină, chiar dacă poate supăr pe unii care nu înţeleg menirea omului pe pământ şi rolul lui Dumnezeu în vieţile noastre.

Nu cred că nu aţi remarcat ca şi  mine cum de multe ori, din exces de zel ori din neştiinţă, în momentele în care anumite persoane, vipuri de marcă, trec în lumea cealaltă, cum sunt de periate cu cuvinte creştineşti ca într-un bocet intelectual. Trec brusc la intriga postării şi vă spun că atunci când moare vreun artist, actor, cântăreţ, fotbalist ori vreo persoană ce apare des pe sticla televizorului apar comentatorii şi prezentatorii care spun numai lucruri frumoase, că despre morţi numai de bine. Asta nu ar fi ceva rău, dar staţi să vedeţi.

Foarte mulţi dintre ei mor de supradoză de droguri, unii mor beţi, alţii în timpul unor orgii sexuale cu diferite persoane, unii se sinucid în diferite moduri şi alţii îmbrăţişând diferite concepţii despre viaţă şi Dumnezeu care nu au legătură cu Hristos. Despre aceştia comentatorii spun cam aşa: „cutărescu a fost iertat de Dumnezeu, merge şi cântă lui Dumnezeu împreună cu corul îngerilor, ori joacă o ultimă piesă pe scena dinaintea Creatorului, veghind asupra noastră, a fanilor bla, bla, bla".

Poate am fost un pic răutăcios şi cârcotaş, dar mă uit la televizor şi se uită şi enoriaşii mei şi alţi creştini asemenea. Cum se face că eu, conform Scripturii, îndemn la post, rugăciune, milostenie, curăţenia patului conjugal, iertarea şi împărtăşirea pentru a putea merge  în împărăţia lui Dumnezeu, iar la televizor ei aud că vipul care taman dădu’ colţul într-un mod ruşinos se duce şi cântă înaintea lui Dumnezeu. Ori asta nu e corect, deoarece nu e musai ca cine a fost adulat şi idolatrizat pe pământ în forma vie, să fie şi la Dumnezeu aşijderea.

Auzi ce uşor spun ei că l-a iertat Dumnezeu. Noi spunem la înmormântare „Dumnezeu să-l ierte”, dar asta o spunem rugându-ne mereu pentru sufletul celui ce a plecat dintre noi nu aşa din complezenţă că ne vede lumea la tv. Eu, recunosc puterea lui Dumnezeu şi nu tăgăduiesc că el este cel ce face dreapta judecată şi că după voia sa iartă păcatele celor ce merg la judecată. Dar din moment ce avem un îndreptar de viaţă unanim valabil pentru fiecare om, un îndreptar de la care nu sunt scutite nici persoanele publice, nădăjduiesc că în dreptatea sa Domnul va face o justă judecată. Închei cu dorinţa de a înţelege demersul meu.

Nu am nimic cu nimeni, dar sunt deranjat de faptul că se promovează non-valorile creştine ca pe nişte adevărate modele christice. Între joggingul  matinal şi mătăniile creştinului e diferenţă ca de la pământ la cer. Între postul creştinului şi cura de slăbire disociată e diferenţă ca de la cer la pământ.

Când veţi mai auzi cât de repede sunt iertaţi unii doar pentru că au avut succes pe aici, reflectaţi de două ori, că s-ar putea să fie înşelăciune diavolească îmbrăcată în smerenie mieroasă cu parfum de rating.

Citeste si:

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking