In apropierea orasului Targu Neamt se afla aceasta frumoasa manastire.
Drumul parcurs de mine a fost din drumul european E85 am luat-o pe drumul national 15C, drumul leaga Targu-Neamt de Piatra Neamt, iar apoi faci dreapta. Un drum foarte bun, cu indicatoare bune. N-ai cum s-o ratezi.
Daca veniti dinspre Piatra-Neamt si treceti mai intai pe la Manastirea Varatec, nu va sfatuiesc s-o luati pe drumul ce leaga cele doua manastiri. Este un drum mai scurt, ca kilometraj, dar pare foarte lung pentru ca este foarte prost.
Pana la Manastirea Agapia, ai ocazia sa vezi foarte multe manastiri superbe, cetati si case memoriale. De exemplu: Cetatea Neamtului, Casa memoriala Ion Creanga (se afla in supurbia Humulesti), casa memoriala Veronica Micle si foaaaaaaaaaarte multe manastiri. Va garantez ca este o zona superba care incanta ochiul si sufletul.
Dupa ce ai parasit acel drum national intri pe un drum care te duce direct la Manastirea Agapia, in satul ocrotit de maicute Agapia. Iti dai seama ca ai intrat in satul lor pentru ca treci de o poarta mare de lemn. Toate casutele maicutelor sunt extrem de curate iar curtile lor pline cu flori superbe.
Da, manastirea este una de maicute.
Intrarea costa doar 5 lei si merita sa platesti taxa de fotografiere de inca 6 lei, credeti-ma. Va recomand sa va imbracati decent, exista un afis mare care recomanda asta.
Manastirea este mentionata inca de prin anul 1437 dar a trecut prin multe calamitati naturale pana sa ajunga in locul unde este acum si cum este acum. De prin anul 1600 ea este situata in locul dar a trecut printr-un incediu grav. De abia in 1960 a fost restaurata si acum arata impecabil. Daca o sa dati search pe google o sa gasiti multe informatii despre istoria acestei manastiri.
Eu incerc sa va impartasesc ceea ce am auzit si trait eu pe acele meleaguri.
De la poalele manastirii ai impresia ca dupa munti nu mai este nimic, acolo parca timpul sta in loc si simti o liniste profunda. Manastirea este mica si simpla dar foarte frumoasa, are niste ferestre negre frumoase iar ea este alba, seamana cu manastirea Varatec. Inauntru are un cerdac mic care dau spre niste usi mari si grele de lemn care fac legatura spre biserica. Are niste picturi superbe, fiind proaspat renovata, si gasesti scrisa istoria ei pe peretii ei. In manastire nu ai voie sa faci poze dar raman imprimate in minte imaginile manastirii, n-ai cum s-o uiti in veci.
Noi am coborat scarile spre casa memoriala a lui Alexandru Vlahuta iar maicutele sunt ca niste furnicute harnicute, nu stateau nici macar o clipa.
Va spun sincer, mi-as fi dorit atat de mult sa pot avea incliniatie spre cele sfinte si sa traiesc in acele locuri. Chiar daca roboteau intruna, acele maicute aveau zambetul pe buze si vorbeau atat de frumos despre credinta, despre crestinismi, despre istoria tarii noastre.
Intr-un sfarsit am ajuns la poarta casei memoriale a lui Alexandru Vlahuta unde o maicuta matura frunzele uscate de pe alee. Poarta era inchisa dar a venit intr-un suflet sa ne deschida si sa ne invite inauntru. Oare de ce toate maicutele sunt asa duioase si au o voce atat de calda? Eu nu sunt o persoana prea religioasa dar acolo ma simteam libera si curata, sufleteste vorbind.
Va intrebati de ce o casa memoriala a lui Alexandru Vlahuta intr-o manastire. Ei bine, el venea acolo in vacanta. Maicuta care avea grija de casa ne-a spus ca toata familia lui s-a calugarit. La manastirea Agapia au venit sa se calugareasca mama si sora lui Alexandru Vlahuta iar la Manastirea Neamt s-a calugarit tatal lui impreuna cu fratele.
Casa este simpla dar atat de frumoasa. Prima camera in care intri este locul unde Al. Vlahuta isi primea prietenii si faceau frumoase serate literare. Printre prietenii care-l vizitau se regaseau: Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea si Nicolae Grigorescu. Este atat de frumoasa acea camera, are niste ferestre imense care au vedere spre munti, parca s-ar afla pe o stanca asa. Cand iesi si stai pe veranda ai impresia ca de acolo poti atinge cerul, atat de mirific este.
Va sfatuiesc sa cumparati scrisoare lui Al. Vlahuta catre fiica lui, Margareta, care costa doar 1 leu.
Noi asa am facut si ne-am oprit pe bancuta de langa casa. Acolo am stat si am citit acea scrisoare, numai acolo as fi putut simti cu adevarat insemnatatea acelor vorbe pline de intelepciune.
Poate o sa aveti rabdare si starea necesara pentru a o citi.
Eu o sa ma chinui s-o scriu asa cum am luat-o eu, cu tot cu diacriticele ei.
Sper sa va placa si sa va incante sufletul. Eu chiar am plans citind acele randuri, asta pentru ca si locul m-a facut sa ma simt o persoana mai buna.
Chiar m-am simtit o persoana mai buna, mai blanda, mai duioasa pentru cateva minute.
Acele locuri pot face minuni in mintea si in inima ta, chiar si pentru cateva clipe.
SCRISOARE ADRESATĂ DE ALEXANDRU VLAHUŢĂ FIICEI SALE, MARGARETA
"Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună - să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea...al doilea...de! norocul şi celelalte "pere mălăieţe", care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea asta este o operă de fiecare clipă - când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. Şi de aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi... Atâţi câţi merită...
A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi daca ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta.
Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!
Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: "Uitaţi-vă la mine”! Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.
Te îmbrăţişează cu drag.
Al. Vlahuţă
Când ai împlinit şaptesprezece ani.”
