Mari chefi bucatari francezi in top

Postat de RODIMUR in Cu de toate
4 Iun 2017
Mari chefi bucatari francezi in top

Revista franceză „Le Chef”, care a apărut pentru prima dată în anul 1986 a cerut unui număr de 512 chefi internaționali celebri, care primiseră două sau trei stele din partea cunoscutului ghid „Michelin”, să desemneze  5 chefi , dintr-o sută  și restaurantele în care lucrează și care le aparțin. Revista franceză a ales acest juriu  considerând că cei 512 bucătari chefi din lumea întreagă sunt cei mai competenți să judece calitatea unui coleg, și a restaurantului pe care-l conduce.

Francis Luzin, directorul revistei „Le Chef” a explicat cititorilor într-un articol că partea frumoasă și corectă a acestui clasament este că și țările mici, care au puține restaurante cu stele, au avut acces la această competiție, iar Danemarca, țară care nu are atâția bucătari chefi ca Franța, sau Japonia a avut același număr de voturi.

În Top 10 alcătuit de acești 512 chefi bucătari sunt 6 mari nume ale gastronomiei franceze, spre mândria connaționalilor. Ancheta realizată de revistă prin chestionarea celor 512 chefi a avut loc în ianuarie 2015, iar în fruntea  clasamentului se află Pierre Gagnaire, urmat, pe locul 2 tot de un francez, Paul Bocuse (fondator al prestigiosului concurs culinar Bocuse dOr și considerat „un papă al bucătăriei”). După cei doi chefi francezi care deschid acest inedit Top 10 se află spaniolul Juan Roca, americanul Thomas Keller, francezii Alain Ducasse (supranumit „țarul bucătăriei franceze”), Michel Bras, Eric Frechon, Yannik Alleno, japonezul  Seiji Yamamoto și americanul Daniel Humm.

Printre cei 100 cei mai buni chefi din lume, desemnați de juriul celor 512 mai sunt încă 26 de francezi. În schimb, doar 5 femei apar în acest palmares,  prima femeie fiind franțuzoaica Anne-Sophie Pic (pe locul 47) și spaniolele Carme Ruscalleda și Elena Arzak, precum și italiencele Annie Feolde și Annie Pinchorri.

Între octombrie 2015 și ianuarie 2016 grupul „juriului” s-a mărit la 528 de chefi cu două sau trei stele de pe cinci continente. În noul Top 10 al celor 100 chefi bucătari din lume sunt tot șase francezi (Michel Bras, Pierre Gagnaire, Alain Ducasse, Pascal Barbot, Eric Frechon, Emmanuel Renaut).

 

http://www.leparisien.fr/laparisienne/cuisine/gastronomie-six-francais-dans-le-top-10-des-plus-grands-chefs-du-monde-27-01-2015-44839

 

 

http://www.bfmtv.com/culture/six-grands-chefs-francais-dans-le-top-10-mondial-859936.html

Imaginile ilustrative, preluate de pe www.google.com îi prezintă pe marii chefi ai bucătăriei franceze despre care este vorba în articol: Pierre Gagnaire, Paul Bocuse, Alain Ducasse, Michel Bras, Eric Frechon, Yannik Alleno și Anne-Sophie Pic.

 

 

 

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking