Milogul

Postat de portiadelumina in Cu de toate
15 Sep 2013
Milogul

În urmă cu foarte mulţi ani pe uliţa copilăriei mele trecea când şi când o căruţă cu coviltirul ars de soare. Roţile de şină păcăneau într-un ritm anume iar pietrele prinse sub roată scoteau un scrâşnet care trezea din amorţeală câte un dulău ascuns la umbră pe după gardurile de ulucă văruită. Şi nu căruţa era interesantă, ci persoana din căruţă, căci de acolo se auzea un cântec trist, un cântec de viaţă amară, o partitură creată special pentru o muzicuţă uzată, pentru un suflet care-şi ducea povara demn, într-un trup mutilat.

La început  ne era frică, copiilor, dar mai apoi ne-am obişnuit, am văzut cum stă treaba şi am îndrăznit să stăm de vorbă cu străinul fără picioare căruia lumea îi spunea „milogul”. Cobora greu din căruţa cei devenise casă de ani buni, cobora la umbra dudului din răspântie şi îşi pregătea de mâncare din cele primite de la oameni ori mânca cele primite în decursul unei zile, dând răgaz picioarelor retezate de schije să vadă lumina soarelui. De la el am auzit prima dată cuvântul „azil”, încercând să găsesc azi, după mulţi ani, o explicaţie pentru instituţionalizare, un cuvânt pompos care nu se poate explica decât prin referate şi comisii, prin dosare şi recepţii.

În acea perioadă rulau pe la căminul cultural filmele cu Bruce Lee şi băieţii din sat, care mai de care, încercau să impresioneze cu câte un nunchak improvizat ori cu câte o schemă de karate văzută în filmele amintite. Şi nu degeaba vă  zic asta, pentru că am privit de câteva ori cum milogul cobora din căruţa sa, ajutându-se doar de mâini, un lucru aproape imposibil de înţeles pentru un copil care toată ziua zburda pe picioarele sale.

Şi cum stăteam de-l priveam, cocoţat pe un mare butoi în care se punea gazul (că era timpul în care lampa cu gaz era obligatorie în casă) privind împreună alţi doi-trei prieteni cum îşi pregăteşte mâncarea, am rămas tare surprins să văd că-şi face rugăciunea. Dar nu lucrul acesta m-a stârnit, ci un gând care s-a transformat direct în întrebarea: „dar cum te rogi când vrei să stai în genunchi”?  Ştiu, a fost o copilărie că am întrebat, dar am primit un răspuns fantastic. S-a uitat la mine, la noi cei ce eram îmbrăcaţi cu nişte cămăşi ce s-ar fi vrut kimono-uri şi  a zis: „eu când vreau să stau în genunchi  la rugăciune, fac flotări”. Fantastic răspuns, unul pentru care la momentul  respectiv am exclamat doar „wow”, realizând mult mai târziu că îngenuncherea prin flotări avea dublu rol, căci prin mâinile fără silnicie se făcea rugăciunea curată, cum ar fi zis dreptul Iov, şi tot prin aceste mâini se făcea posibilă urcarea treptelor de la căruţă, a treptelor din sinuoasa scară a vieţii.

Am citit în DEX definiţia milogului, sesizând faptul că o astfel de persoană este declarată drept un cerşetor care se înjoseşte cerând insistent ceva anume. Nu ştiu dacă-i cea mai curată explicaţie, probabil că-i foarte actuală azi, dar ştiu că omul acela doar îşi cânta cântecul trist al suferinţei fără să insiste la nimeni cu nimic. Se vede dar că schijele iau tăiat doar picioarele, că în flotările lui îşi ducea toată rugăciunea, mulţumindu-se cu puţinul în care-şi ducea zilele.

 Şi n-am cum să nu gândesc acum, matur fiind, la vorba aceea spusă de cineva care  se văieta că nu are pantofi până ce a văzut pe cineva care nu are picioare… .

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking