În Franța, prepararea clătitelor este legată tradițional de o mare sărbătoare religioasă, Întâmpinarea Domnului, pe care catolicii o serbează, la fel ca noi, ortodocșii, la data de 2 februarie. Este momentul când, la 40 de zile de la Ajunul Nașterii Domnului, Sfânta Fecioară Maria l-a prezentat pe Pruncul Iisus la templu. Dreptul și Sfântul Simeon, împovărat de cei 360 de ani pe care-i avea atunci, și-a dat seama, vâzând-o pe Fecioara Maria înconjurată de lumină, că Acela este Mesia cel făgăduit, i s-a închinat și apropiindu-se , a luat în mâinile sale pe Domnul și a zis: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta.” Sfântului Simeon i se proorocise că va închide ochii și va pleca din această lume, abia după ce-L va vedea pe Fiul Domnului...
În limba franceză, Întâmpinarea Domnului se numește CHANDELEUR (la origine, "Festa candelarum", în latină, adică, "sărbătoarea lumânărilor") și este legată de obiceiul binecuvântării de către preot a lumânărilor pe care credincioșii le cumpără în biserică, atunci când vin să se roage. Ei duc acasă una din aceste lumânări binecuvântate și o expun la ferestre, de Întâmpinarea Domnului.
Se pare că originea acestei tradiții a preparării clătitelor în ziua de Întâmpinarea Domnului la francezi datează încă din timpul Imperiului Roman și este legată de evenimente chiar mai îndepărtate în timp, de ritualurile păgâne ale cultului fertilității antice. În credința populară, clătitele simbolizează soarele, care la data de 2 februarie răsare din ce în ce mai devreme, în Est și apune din ce în ce mai târziu, în Vest, durata zilei lungindu-se cu 3 minute pe zi. În credința populară, consumarea clătitelor ar fi un fel de omagiu adus renașterii naturii și anotimpurilor, în mod special primăverii.
La sate se credea că dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului nu se servesc clătite, recolta de grâne ar fi compromisă, iar utilizarea făinii simboliza prosperitatea dorită pentru viitor. În popor exista chiar și o legendă, dovedită falsă, care suținea că papa Gelasius (1.03.492-19.11.496) ar fi împărțit el însuși clătite poporului de Întâmpinarea Domnului. De atunci, legat de clătitele din această zi a calendarului au apărut numeroase tradiții în Franța, cea mai cunoscută fiind aceea a întoarcerii clătitei prin aruncarea ei din tigaie în aer, în timp ce în cealaltă mână, bucătarul ar trebui să țină o monedă (pe vremuri, un ludovic din aur!).
Cele mai simple clătite se realizează din: făină, ouă, zahăr, lapte și unt topit. Amestecul obținut din aceste ingrediente se lasă să se odihnească timp de 1-2 ore, după care se toarnă pasta în tigaia bine încălzită și unsă cu ulei. Pentru a fi siguri că clătită va zbura în aer, așa cum cere tradiția de Întâmpinarea Domnului, ea trebuie desprinsă ușor cu o spatulă de tigaie, trebuie scuturată ușor tigaia pentru a se asigura din nou că ea este desprinsă, iar apoi, o mișcare rapidă și scurtă din încheietura mâinii ar trebui să ducă la rezultatul scontat.
Orice umplutură este permisă (nutella, dulceață de portocale, zahăr și lămâie, cremă de castane, sos de ciocolată sau de banane)... Există, așadar o infinitate de combinații, umpluturi și modalități de prezentare a acestui preparat dulce și foarte apreciat. Ca o curiozitate, în Corsica, se pune făină de castane în pasta de clătite.
În Franța, de Întâmpinarea Domnului nu numai clătitele sunt la mare cinste, ci și cidrul, iar acesta este ales, de regulă, în funcție de garnitura clătitelor (de exemplu, cidrul de pere se va asocia clătitelor umplute cu ciocolată, pe când cidrul rosé, se va servi cu clătitele umplute cu dulceață)
Cea mai bună rețetă pentru clătite, conform http://cuisine.journaldesfemmes.com/recette/333415-crepes
are următoarele ingrediente (pentru 4 persoane): 250 g făină, 4 ouă, 0,500 l lapte, 1 vârf de cuțit de sare, 2 linguri de zahăr, 50 g de unt topit. Același site arată că prepararea clătitelor este de dificultate redusă și durează în total 25 minute (10 minute pentru preparare și 15 minute pentru coacere). Același site recomandă adaosul de lapte, în cazul în care pasta nu e suficient de fluidă și specifică faptul că nu e nevoie să ungem tava, pentru că există unt în compoziție (aici am o oarecare reținere!).
Fotografiile ilustrative îmi aparțin, iar pentru documentare am folosit următoarea sursă de pe internet:
