Am vizitat ieri locurile natale; din pacate nu mai pot spune ''acasa'',caci am vandut demult casa parinteasca. Trecand pe la poarta casei,am simtit nevoia sa ma opresc;as fi vrut sa o vad pe mama in pridvor, sa-i pot agata in piept,pe iia inflorata un martisor.Cuprinsa de fiori,oftand parca,i-am simtit indemnul de a-i pune o lumanare la mormant ,drept martisor.
Mi-am continuat drumul spre cimitir; nu mai trecusem demult pe la mormantul parintilor. Am gasit cimitirul refacut,iar la intrare, pe o tablita scria : ''Nu ne uitati! si noi am fost ca voi si voi veti fi ca noi!''.Mi s-a taiat rasuflarea cand am citit si nu mai puteam inainta.M-am simtit atat de rusinata... parca cineva scrisese special pentru mine acest indemn.Ma uitam de jur imprejur sa nu-mi auda cineva hohotul de plans si sa ma deranjeze cu vreo intrebare. Am ajuns ,in sfarsit la mormamt;mi-am aplecat fruntea si un fior rece mi-a inundat toata faptura.I-am cerut iertare mamei pentru neglijenta si deodata mi-a aparut chipul ei,asa cum era,vesela,jucausa;toata era un sunet, ce atingea,canta.
Zambetul ei cald,cu soare in priviri,bucuria si mai ales cuvintele cu care m-a crescut si m-a modelat,toate treceau acum prin mintea mea. Si repede,toate acestea s-au ascuns undeva intr-un colt de suflet si de gand, in tainica si miraculoasa amintire a mamei mele.Vorbesc la trecut despre ea si ma doare.Parca si acum ii simt adierea mainii,mangaindu-mi sufletul.Cand mi-e dor de mana ei,deschid lada de zestre in care mai pastrez:spata de tesut, suveica,maramele tesute,macatele vergelate si multe alte lucruri pe care ea le-a atins. Acolo e mana ei,mirosul ei,priceperea ei.Din locul drag si cunoscut n-am luat cu mine decat aceasta lada .In casa in care locuiesc acum am facut modernizari si la un moment dat nu-i mai gaseam loc lazii de zestre.''Unde doamne.s-o asez? sa o desfintez? ce fac cu obiectele acestea care-mi vorbesc despre ea?''.Si iar m-am rusinat,cum sa ma debarasez de lucrurile tesute de ea la lumina lampii, cu atata oboseala!Si ,cand fiica mea a venit odata acasa,am gasit un loc, l-am amenajat si-am inchis in lada mea toate amintirile frumoase.
Cu cata placere,primavara, la curatenie vine si LIANA,fata mea ,care se ocupa numai de lada.Da, mama si numai ea este surasul nestiutor al fetelor ce iau pe umerii lor greutati fara margini si surasul impacat al femeilor ce le poarta cu seninatate. Numele ei, in martie, clipa de clipa il imaginez ca un simbol fara de care realitatea noastra de toate zilele ar fi foarte saraca.De aceea ,ma alatur ingerilor si astazi,de 8 Martie,ma rog pentru iertarea ei.
