S-a dus şi ăsta, săracu'!

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui
4 Oct 2013
S-a dus şi ăsta, săracu'!

E foarte ciudat cum oamenii pun ,,suflet" pentru lucrurile neînsufleţite, cum se ataşează de lucruri mai mult decât perisabile, maşini, PC-uri, case, scule ..., punându-le nume fistichii şi ocrotindu-le mai abitir ca pe un copil. Treaba asta e generală si-i loveşte pe ţărani, pe orăşeni, pe doctori ori profesori, pe fotbalişti şi bucătari deopotrivă. De fapt oricine poate cădea în această meteahnă. Parcă şi vezi cum zice omu' către maşina sau calculator: ,,hai cu tata, hai Zambilica, hai Gogule, hai mai repede".

Şi asta în detrimentul celor care au suflet şi sunt trataţi ca nişte obiecte, dar despre asta într-o altă postare. Şi pune omul suflet pentru fiare, dar vine momentul ca fierul sau lemnul, ori poate chiar sistemul, să moară, şi să vezi  lacrimi pentru maşina dragă, pentru sistemul inegalabil, pentru telefonul cu jde mii de funcţii. Offf, măcar de s-ar odihni la vreun loc cu vaselină, că la cel cu verdeaţă nu are ce căuta. Dacă moare om, auzi, "eeeeeee îi ajunge, şi-a trait traiul şi şi-a mâncat mălaiul, cât să traiască". Se schimbă lucrul când vine timpul să arunci vreo vechitură, te doare sufletul, că de, o fi de la mama, de la bunica, o fi maşina luată pe primele salarii, ori o fi calculatorul primit la majorat. Nu zic ca nu e normal să ţii la lucrurile de care te foloseşti în timpul existentei efemere de pe această lume, dar exagerarea..... .

Am ajuns la această concluzie pentru că  windows-ul meu e pe ducă. Tuşeşte din toate închieturile din cauza unor sufocante update-uri, poate că şi din cauza unor nevăzuţi viruşi.Teoretic se rezolvă, bag altul, practic, mi-a dat de muncă, că trebuia să salvez o gramadă de chestii, amintiri şi documente. Şi dacă ăsta s-a dus saracu', mai bag unul, că nu e suflet, să se piarda totul. Că la suflet e altă socoteală, zice Scriptura: ,,ce-i foloseşte omului dacă va câştiga lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său; sau ce ar putea să dea omul la schimb pentru sufletul său". Nimic, e nepreţuit, e unicat.

Restul........altu' la rând.

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking