Cam de mic copil am fost învăţat să pun punctul pe i, ba chiar şi pe j, că asta-i regula. Dar punctul pe i trebuie pus, că ştiţi şi voi că dacă nu pui punctul pe i atunci când trebuie, nu-i a bună.
Cum ziceam, de mic copil am ştiut ce vreau. Că nu am avut mereu ceea ce am vrut e altceva, dar eu am ştiu ce vreau şi am cerut, chiar dacă nu am cerut mereu ceea ce ar fi trebuit să cer. De exemplu, mi-am dorit să am şi eu o trotinetă. Nu acum, atunci când eram copil. Şi n-am avut. Deh, eram copii mulţi la părinţi şi toţi băieţi. Vă daţi seama că nu ar fi rezistat nici două zile. Unde pui că nici nu erau bani pentru aşa ceva, că altele erau priorităţile. Şi uite-aşa am crescut fără trotinetă până am mers la şcoală. Am mai făcut ture cu ale altor copii. Nici măcar Moş Gerilă, că aşa era atunci, nu mi-a adus, pesemne că nu avea cum, că el nu era ca Moş Crăciun.
Cum ziceam, eu am cerut mereu câte ceva. Cărţi şi caiete nu ceream, că şi pe cele din dotare le duceam la cei 3R, de la reciclare. Şi am mai cerut şi un pegas, din acela cu şa lungă şi coarne-ntoarse să fac câteva giumbuşlucuri pe-o roată. Dar nu am avut, probabil că nu am specificat culoarea şi de-aia. Cum se întâmpla că eu ceream şi nu primeam nimic. Dar mi-a folosit asta pentru când am crescut şi a trebuit să cer pe la bănci bani pentru casă. Ăştia mi-au dat, după vreo şapte ani de cereri, cu dobândă ţeapănă şi cu ipotecă, ca să mă sature de cerut şi de dat. Mai bine că nu am avut trotinetă, că o rupeam şi-mi părea rău după ea.
În istorisirea mea, trebuie să fac loc şi pentru suflet un pic. Că cere şi el partea lui, chiar dacă uneori nu o luăm în seamă. Şi sufletul nu vrea trotinetă, că are aripi, legate fireşte pentru o perioadă. Dar şi când o zbura, ţinte că pân’ la cer nu se mai opreşte. Şi de aia zic cu cerutul. Eu ceream dar nu ce trebuie, aşa cum cereau şi fii lui Zevedeu să stea de-a stânga şi de-a dreapta lui Hristos, iar El le-a spus „nu ştiţi ce cereţi”. Că de multe ori cerem de la Dumnezeu ce vrem, dar nu ce trebuie. Părinţii ne dădeau ce trebuie şi noi credeam că nu vor să ne dea ce cerem. Aşa şi cu Dumnezeu. El ne dă ce trebuie şi noi facem mofturi, că nu e ceea ce am cerut.
Auzi la el, trotinetă.
Deci când cereţi câte ceva la Cel de sus, gândiţi-vă bine ce cereţi. Că poate nu e ceea ce trebuie , zic şi eu aşa, ca unul păţit şi doritor de a învăţa corect pe cei în neştiinţă. Cât despre cea ce cerem de la oameni nici nu vreau să mai discut, că sunteţi la fel de ştiutori ca mine.
Şi cum spuneam, trotinetă nu, pegas nu, magnetofon nu, casetofon nu. M-am resemnat. Cred că nici dric nu o să am pentru a mă da cu el pe drum, pe ultimul drum. O să apelez tot la prieteni, cu taxare înainte, că sunt persoană serioasă.
Cam asta dragii mei azi. N-am fost adânc în postare ca alte dăţi. Doar am vrut să vă smulg un zâmbet în încercarea de a vă spune că în viaţă lucrurile nu sunt mereu după cerinţele noastre. În viaţă am învăţat că trebuie să fiu mulţumit că am măcar ceea ce-mi trebuie, chiar dacă poate mi-aş fi dorit să am şi ceea ce-mi place. Asta e, nu toată lumea are trotinetă.
