Năsturaşi dulci (reţetă de post)

Postat de simonacallas in Dulciuri
3 Apr 2014 | 3895 vizualizari

Sunt cunoscute în toată lumea, de când omenirea a descoperit focul şi a învăţat să coacă. Sigur, până prin secolul al VII-lea (când încă nu se descoperise utilizarea zahărului), nu prea erau dulci. Se pare că persanii au fost cei cu ideea creatoare; iar în timpul cuceririi Spaniei de către musulmani, ele au ajuns în Europa. S-au răspândit cu uşurinţă, apoi, de-a lungul şi de-a latul globului, pentru că sunt mici, delicioase, consistente şi pot fi transportate fără probleme. În secolul al XIV-lea, erau deja vedete la toate nivelurile societăţii, de la bucătăriile regale şi până la vânzătorii de stradă. Americanii le spun „cookies”. Britanicii îi denumesc „biscuits”. Noi îi numim uneori „fursecuri”, alteori „biscuiţi”. Nu am găsit încă o delimitare clară între fursec şi biscuit. După DEX, biscuitul este un „produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prăjitură, tăiat în diferite forme”; iar fursecul este o „prăjitură mică și uscată, făcută din diferite aluaturi fragede, având forme variate”. Adică, uscate sunt amândouă. Mici şi crocante de asemenea. Ambele pot fi glazurate. Conţinutul este acelaşi: zahăr, ouă, unt, făină plus arome. Sigur, dacă bucăţica aia mică, dulce şi crocantă conţine fructe sau chipsuri de ciocolată, e clar fursec. Dar există şi fursecuri simple. Ba, mai mult, există şi fursecuri de post :)

Inapoi la reteta

Comentarii (16)

la 09.08.2016, 17:37
Sunt asa frumosi!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking