Paine impletita in trei corzi

Postat de RODIMUR in Piine
29 Oct 2020 | 8001 vizualizari

Când eram mică, la noi în oraș erau de vânzare în brutării niște pâini împletite, alungite și subțiate la capete, rumene și frumoase, presărate cu mac. La noi li se zicea ”coilici”. Nu știu dacă era o specialitate de brutărie a locului, sau dacă numele său era un regionalism, pentru că nu-l găsesc în dicționar. Dar îmi amintesc că-mi plăceau foarte mult, pentru că mi se păreau puțin dulcege și adeseori, când mă trimiteau părinții să cumpăr pâine mă întorceam acasă cu această specialitate, motivând că nu era altceva. Nu cred că era o minciună, ca să cumpăr pâinea care-mi plăcea mie, dar pe care părinții nu prea o agreau, pentru că nu se felia frumos, se rupea în bucățile împletite și în plus avea acel gust dulceag care lor nu le era pe plac. Am rămas cu aceste amintiri în gând, până ce am văzut pe net ceva asemănător și astfel m-am hotărât să fac și eu așa ceva, ”în căutarea timpului pierdut”. Am aflat că li se spune  ”pâini (împletite) în 3 corzi” și am păstrat aici această denumire. Am folosit puțină drojdie, pentru că nu voiam să crească foarte mult și să-și modifice forma. Din ingredientele de mai jos am făcut două pâini împletite, mai mici. 

Inapoi la reteta

Comentarii (29)

la 29.10.2020, 19:59
Seara buna!
la 29.10.2020, 20:24
Bună seara, Madi...!
la 29.10.2020, 20:29
Imi plac mult painicile tale!
la 29.10.2020, 20:42
Mă bucur, Rocsi...!
la 29.10.2020, 21:56
Wow
la 29.10.2020, 22:18
Îți mulțumesc frumos, Andreea!
la 29.10.2020, 22:38
Rumene si bune!
la 29.10.2020, 23:05
Mulțumesc frumos, Ancutsa!
la 30.10.2020, 10:27
Mulțumesc frumos, Ksenya!
la 30.10.2020, 10:35
Da,si in Bacau se mai gasesc paini ca ale tale la magazinele Pambac . Se numesc "impletite " bune tare si exact ,aluatul un pic dulceag .
Am sa incerc si eu sa fac
la 04.11.2020, 21:25
Ce bine arata!
la 05.11.2020, 08:08
Mă bucur, Ksenya că se mai găsesc astfel de păini, dar nu mai regăsesc denumirea de altădată. Voi întreba la Botoșani... Merită să încerci, pentru că este foarte ușor de făcut...
la 05.11.2020, 08:09
Îți mulțumesc frumos, Cristinuța!
la 21.01.2022, 12:55

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking