Mai intai pregatim toate ingredientele pentru salata de legume cu maioneza.
Spalam bine cartofii si ii punem la fiert cu coaja cu tot, in apa cat sa fie bine acoperiti.
Curatam morcovii, ii spalam, ii taiem in bucati mai mici si ii punem la fiert in apa cu sare.
Scurgem castravetii si ii clatim in apa rece, scurgem gogosarii si de asemeni ii clatim. Procedam la fel si cu maslinele.
Dupa ce cartofii sunt bine fierti, ii scurgem, ii trecem prin jet de apa rece si ii curatam. Ii tocam in cuburi mici.
La fel tocam si morcovii dupa ce se fierb si ii scurgem bine.
Tocam in cuburi si castravetii si ii scurgem presandu-i in maini, iar gogosarii ii tocam si ii mai lasam la scurs intr-o sita.
Amestecam intr-un vas incapator toate aceste cuburi de ingrediente si adaugam si maslinele feliate.
Pregatim si o maioneza dupa gust.
Punem in bolul mixerului galbenusurile cu mustarul si o parte din sare, apoi le mixam picurand treptat, uleiul. Cand devine mai consistenta o mai diluam cu apa minerala si zeama de lamaie si continuam sa picuram ulei.
La final, mai adaugam apa minerala, sare si zeama de lamaie, dupa gust.
Amestecam maioneza cu legumele din vas, dar mai oprim putina si pentru decor.
Decoram salata de legume cu maioneza dupa propria imaginatie.
O servim alaturi de alte aperitive delicioase.