Varza cu costita si carnati

Postat de portiadelumina in Porc
13 Noi 2018 | 3726 vizualizari

Deși sunt convins că procentajul celor care citesc introducerea unei rețete este foarte redus, uneori chiar nu citește nimeni, consider că înainte de a te apuca de gătit ceva, trebuie să ai o poveste, fie ea măcar și cea din minte, cea care-ți răscolește simțurile și simțirile și, de poftă, te apuci de treabă.  Apoi mai e ceva, personal, chit că încerc mâncărurile pe oriunde aș merge în țară ori în lume, tot de mâncarea de acasă sunt mai atașat, e din belșug, e sănătoasă,e făcută chiar după măsura poftei și a gustului și, deloc de neglijat, e la orice oră.  Vasăzică o să înceapă postul, cel mâncare e o joacă, e doar un strop din ceea ce ar trebui să însemne postul, dar pentru că e o realitate, trebuie să-i lăsăm și lăsatului de sec partea sa, destul de generoasă zic eu.  Astfel, fiindcă toată vara tuciul n-a lipsit din foișor, fiind mereu pe pirostriile atent așezate, dar și pentru că după ce am băgat vaza la murat mi-au mai rămas câteva verze dolofane, am zis că-i taman momentul în care, cât mai robotesc prin curte, să încing tuciul oleacă. Varza am tocat-o cât ai clipi, deh, varză de toamnă, coaptă, și cât a stat ea 15 minute să se așeze, am prăjit repede vreo câteva coaste de porc, bine împănate cu carne, apoi câțiva cârnați mai trupeși în urma coastelor și, în minunata untură încinsă, am pus varza, potrivind-o cu apă cât să fiarbă bine, dar și cu sare. După ce a fiert mai bine de jumătate am pus și cârnații cu costița, să se pătrundă de sucul sănătos al verzei, apoi oleacă de mărar și bulionul, lăsându-le la foc mic, până când varza mai că se topea în gură când prindeai câteva fire în vârful lingurii de lemn.  Că am făcut și mămăligă nu mai încape vorba, doar mă știți, om simplu, de la țară, unul care, în astfel de momente, scoate repede și-o ceapă roșie de apă, să fie festinul cu bucurie.  No, atât cu descrierea, că doar nu e șezătoare. 

Inapoi la reteta

Comentarii (13)

la 13.11.2018, 14:33
buna buna
la 13.11.2018, 16:05
Ahhhhh deci m-a plesnit si aici mancarea asta calorica si imbietoare )))
Lovituri de gratie ne dai Padre ))))
faina treaba ai facut,pentru un nebucatar )))
la 13.11.2018, 17:50
Suuuper buna👌👌👌❤️
la 13.11.2018, 18:12
Deci ...eu citesc introducerile, pentru ca mie imi plac, mai ales ca eu cam bat campiile in introducere......imi e foame, da rau de tot, azi aveam in plan asa ceva...dar s-a dus pe apa sambetei planul....ca am vecini marinimosi si ma inunda cand nici cu gandul nu gandesc....asa ca inghit in sec si azi mancam ce s-o nimeri....
la 13.11.2018, 18:18
Foarte buna!
la 13.11.2018, 19:01
Mmmm...ce de bunatati!
la 13.11.2018, 19:10
Asta da ospat de lasata secului. O bunatate traditionala! Sa va fie de bine!
la 13.11.2018, 20:42
Desi-s satula la ora asta, mi-ai facut pofta cu carnatii. Si daca numai oleaca de marar ai pus, atunci ma bag si la o portie de varza! Nu stiu de ce, dar la mine nu merge mamaliga cu varza, desi imi place mamaliga .... cu tocanita, cu branza, cu smantana .... pffff, deja imi fac singura rau! Buna mancare, oricum!
la 15.11.2018, 20:56
Uffff, cam târziu am văzut ce ai preparat Că altfel vă trezeați cu musafiri neașteptați! Nah, așteptaăm următorul ceaun de dulce
la 15.11.2018, 21:23
Cuvantul "trupesi" m-a dat pe spate! ) Arata intr-un maaaaaaaare fel!
la 16.11.2018, 15:25
frumoasa introducere, bucate bune
la 17.11.2018, 13:24
Super!
la 24.11.2018, 06:40
Apetisantă mâncare, după câte se arată în platou...! Nu mă prea înghesui la varză, dar la mămăliguță, cu cârnați sau costiță,mă înscriu neapărat...!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking