Bucataras hai hui prin Toscana: Savoarea bucatariei Toscanei

Postat de Bucataras in Bucataras hai hui
14 Iul 2013
Bucataras hai hui prin Toscana: Savoarea bucatariei Toscanei

Drumul spre San Gimignano, via Lucca, ne-a facut sa scoatem chiote de admiratie. Livezi de maslini, vita de vie frumos rinduita, dealuri de floarea soarelui strajuite de chiparosi inalti, ferme traditionale si popasuri care te imbiau cu vinul de Chianti se legau intr-un puzzle generos ca-n tablorile impresionistilor. Semn ca trebuie sa ne pregatim papilele gustative pentru tot felul de provocari ale bucatariei locale. Primul popas l-am facut in Lucca, un alt orasel medieval faimos. Cind am intrat in cetate ne-a pufnit insa risul. Am dat nas in nas cu un travestit :))). Baiatul cu bluzita, posetuta si ciorapi de matase era insa pe drumul si in lumea lui, iar noi pe cararile bucatariei toscane, caci deja se facusera ore bune de cind decolaseram de pe Otopeni. Dupa un zbor de 2 ore si ceva pina la Bologna, ne luasem in primire micul puturos Opel Astra, care parca nu prindea viteza tocmai pentru a ne lasa ragaz sa admiram frumusetile din jur.

In Lucca am poposit in Piazza dell'Anfiteatro. Rotunda, cu restaurantele si terase cochete, ne-a primit cu bratele deschise. Am ales ca un facut o masa de la Old Charlie. Zic ca un facut caci aveam sa cunoastem o tipa simpatica, Diana din Buzau. Era mica ei afacere, pe care o detinea impreuna cu un italian. E de 14 ani in Italia si a tras din greu, dar e linistita. Eu am ales Melanzani Parmegiani (vezi aici reteta lui Jamie Oliver), o mincare din rosii si vinete, combinata la mare arta cu parmezanul atit de specific Italiei. Catalin a luat o focaccia cu ton, fetele au servit dorada, iar in completare :)) Diana ne-a adus si o portie de spagheti cinquialli, specialitate toscaneza cu sos de mistret. Am ciocnit o bere rossa, ne-am bucurat de acordurile unui violoncelist, am zimbit la bucuria copiilor animati de baloane uriase de sapun si ne-am vazut voiosi de drum.

In ziua concertului am oprit la o ferma si am savurat un platou de mezeluri locale si brinzeturi, fiind uimiti de cit de bine merge dulceata picanta de smochine cu brinza pecorinno. (foto)

Apoi in Voltera am gustat spaghetti Chianti, fierte in vin cu rozmarin, dafin si prosciutto. In Greve am vizitat cea mai faimoasa si veche macelarie din Toscana. Am incarcat cu 5 euro un card si am degustat citeva soiuri din vinurile zonei, uleiul de masline si mezelurile casei. Normal ca n-am refuzat inghetata de aici, doar ca nu era de nivelul celei a lui "nenea" Dondoli din San Gimignano. 

In Florenta ne-am oprit la o circiumioara unde Oana a luat o portie de Rissotto cu rosii din care ne-am infrupat toti, Iri n-a rezistat unor paste cu fructe de mare usor picante, eu mi-am luat procini fripte, iar  Cata un carpacio de vitel in sos de ton.

Pizza (vezi galeria foto) si-a facut si ea loc in meniul nostru in aceasta superba excursie de 4 zile in Toscana. Totul a fost delicios, iar vinul de Chianti, cel cu cocosul emblema, este excelent. Parol! La fel si berea Morreti rossa.

Citeste si:

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking