Treaba e că a venit momentul să vă provoc un pic la o discuţie pe marginea unei vechi teme, dar mereu de actualitate, o temă discutată pe la colţuri, în şoaptă, o temă la care eu am găsit răspunsul, chiar dacă nu în întregimea lui, o temă la care aş dori să comentaţi nu după ce vă dictează mintea, ci după cum vă dictează inima ori sufletul.
După cum bine ştiţi, darurile sunt împărţite. Nu toţi pot fi apostoli, nu toţi învăţători, doctori, preoţi, brutari, şoferi sau zidari. Fiecare om cu darul său. Apoi mai ştim că nimeni nu e perfect, că imperfecţiunile noastre se manifestă prin săvârşirea răului cu ştiinţă sau fără, cu voie sau fără de voie. Astăzi însă am dorit să mă opresc la preoţie. De ce? Pentru că din ce în ce mai des preoţii sunt etichetaţi, analizaţi şi cântăriţi mai mult ca oricând. E drept, că datorită mijloacelor de comunicare şi transmitere a datelor, informaţiile curg cu repeziciune prin toate colţurile lumii. Asta e partea bună. Partea rea este că nimeni nu verifică veridicitatea informaţiilor ce curg pe anumite canale.
Şi revenind la problema noastră vă mărturisesc că simt şi totodată vă cred dispreţul, mila, mânia, nepăsarea ce vă cuprinde câteodată cu privire la persoana preotului, văzând ori auzind despre anumite cazuri de slujitori care dau cu stângu-n dreptul. Erare humanum est. Ce faci însă dacă pe respectiva persoană o cunoşti? Cum reacţionezi? Crezi sau nu crezi? Mergi să o ajuţi ori îi întorci spatele nepăsător?
Scriptura vorbeşte aşa despre preot: „se cuvine, dar, ca episcopul (preotul) să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint” 1Timotei cap.III, iar la 1Petru cap.V spune frumos aşa: „pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.”
Lumea e nemulţumită de preoţi spunând că sunt lacomi, rigizi, grăbiţi, hulpavi, fără milă şi fără tragere de inimă spre cele sfinte. Bine, nu toată lumea spune asta şi nu toţi preoţii sunt vizaţi. Pentru care motiv am deschis şi acest subiect? Aş vrea întâi de întrebarea finală la care aş dori să răspundeţi, să vă spun ce zicea părintele Arsenie Boca celor care cârteau împotriva preoţilor: „Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i ! Cu alte cuvinte creşteţi-vă copiii în frica de Dumnezeu oferindu-le şansa să ajungă slujitori ai altarelor aşa cum vă doriţi.
Eu însă am promis că vă pun o întrebare sau mai multe. Cum v-aţi simţi dacă aţi fi preoţi şi aţi vedea că sunteţi judecat? Ce v-aţi dori de la un preot şi cu ce l-aţi sprijini pe un preot în lucrarea sa, chiar dacă ar fi nevoie să îi atrageţi atenţia asupra unor lucruri care nu sunt la locul lor? V-ar fi plăcut să slujiţi la altar? Ce vă reţine a merge la biserică? Ce aţi schimba dacă aţi fi preoţi? Cum te-ai comporta ca preot?
