Azi, în câteva clipe de relaș am zis să mai scriu câte ceva despre dragoste ori iubire, deşi ele săracele n-ar trebui comentate, ci înfăptuite. Dar, am zis să încerc, aşa de dragul scrisului şi a celor ce mai citesc uneori prin paginile mele. Sunt convins că sunt mii de proverbe despre dragoste. Cred că sunt pagini întregi despre chimia iubirii şi modul în care ea interacţionează la diverşi stimuli. Cu siguranţă că sunt experţi şi analişti documentaţi în ale amorului (o dragoste scurtă şi goală). Ba am văzut pe cineva care încerca să dea definiţia sărutului, ţuguind buzele spre camera de luat vederi într-un sens ce te îndeamnă la cură de slăbire (din motive de greaţă). Vinovat pentru toate se zice că ar fi nevinovatul Cupidon roman, nimeni altul decât Eros al grecilor, cel ce umblă chipurile cu săgeţi de dragoste călite în uleiuri otrăvitoare. El trage la inimă şi nimereşte la cap, că altfel cum ţi-ai putea pierde minţile când iubeşti, cum des se menţionează prin lume. Că eu înţeleg că dragostea trebuie să-ţi lumineze mintea nu să o întunece. Ea deschide inima, nu o închide. E drept, că gelozia şi egoismul sunt tot feţe ale unei iubiri bolnave. Şi atunci nu mai oferi miere, ci fiere. Uff, poate că nu vă place cum zic eu. Dar nu pot să nu zic. Am mai spus de fapt că dragostea nu este apanajul unei zile stabilite de noi, indiferent care. Ea este o chestie ce nu ţine cont de timp. Când iubeşti timpul dispare, fie că iubeşti o fiinţă deosebită fie că-L iubeşti pe Dumnezeu. Cineva spunea că Eros ori Cupidon, este ucenic al diavolului. Şi aşa este. Câte nu se fac în numele iubirii. Normalul se perverteşte şi anormalul devine cică, normal. Prietenia poate căpăta sensuri dubioase şi discutabile în timp ce homosexualitatea devine orientare comportamentală izvorâtă din dragoste. Tot aşa planning-ul familial destramă familii în timp ce ingineria genetică, tot din iubire de oameni, vindecă pe-o parte şi omoară în alte zece. Ori poate cineva îmi explică cum şi adulterul (repetat deseori) este tot iubire. Că sunt unii polivalenţi în iubire. Adică iubesc şi pe cel (cea) de acasă şi pe cel (cea) din deplasare. Şi se complac aşa. Partea tristă este că se bagatelizează iubirea. Vreţi să vă zic şi de iubirea pentru bani? E veche de când lumea. Şi se practică la scară largă. Se transmite prin sărut. Şi nu mă leg de prostituţie, că sunt ziarele şi televizoarele pline. Se dă la toată lumea en gros şi en detail. Ba şi la bucată. De exemplu, chiar Iuda a fost săgetat de iubirea de arginţi. Şi l-a vândut pe Hristos print-o sărutare vicleană. Pe cel pe care-l urmase pas cu pas. Pe cel ce-l iubise mult. L-a vândut. Deseori suntem vânduţi, de cei ce credem că ne iubesc, pe lucruri de nimic. Putem fi vânduţi cu zâmbetul pe buze, în mod pervers şi deschis spre dezbinare. Iubirea poate fi un medicament miraculos dar şi un criminal perfect ce seduce, domină şi nimiceşte. Am zis să scriu aceste rânduri pentru că în aceste zile multă lume mimează iubirea. Fericesc pe cei ce ştiu să trăiască în iubire şi pentru iubire. Sunt oameni, suflete, care iubesc curat. Aceia înţeleg cele scrise de mine. Sunt oameni care spun rar „te iubesc” dar care iubesc fără să spună. Sunt oameni care ştiu să facă diferenţa între dragoste şi cuvântul din trei litere ce defineşte fals, deseori, dragostea. Că sexul, este doar o manifestare a corpului ce poate fi independentă de iubire, iar asta de cele mai multe ori. Şi închei prin a vă spune că nu e obligatoriu să fiţi întru toate de acord cu mine. Adică să apreciaţi doar formal gândurile mele, ca într-o dragoste declarativă dar moartă în părţile esenţiale. E ca şi cum ai face o rugăciune doar cu buzele în timpul în care mintea aleargă după împlinirea poftelor.
