Ospat turcesc la Divan

Stefane, Maria Ta, sa stii ca nu te-am facut de ris! Ne-am dat-o parte-n parte cu turcii si daca ei ne-au luat pe vremuri femeile si aurul, noi le-am luat acum mincarea.

Cimpul de batalie: Bucurestiul vechi, zona Lipscani. Mai exact, restaurantul Divan (strada Franceza 46-48, telefon 021.3123034). Oastea noastra a fost formata din 3 perechi de bucatarasi neinfricati. Luni seara am dat buzna in cuibul de otomani, i-am sagetat cu privirea si ne-au cazut la picioare: "Iertare, bre ghiaurilor! Asezati-va colea, la masa, si lasati-ne sa va servim ca pe stapinii nostri".

Noi, suflete mari, am bagat sabiile in teaca, mai ales ca ne cam inghesuia foamea. La parter erau mese clasice, sus divane moi, asa ca am urcat la etaj (daca aveti peste 1,80 metri, atentie maxima la grinzi! Doua dintre ele le-am crapat eu cu capu'). Ne-am facut comozi printre pernele brodate, ne-am acomodat cu lumina difuza si am citit ca "Divan este un loc magic, creat dintr-un melanj intre traditie si modern, intre Turcia actuala, zgomotoasa, agitata si Turcia traditionala, plina de povesti si intelepciune. Aici sinteti la granita dintre Imperiul Otoman si Turcia moderna".

Bun, e bine c-au precizat, altfel ne-am fi intrebat ce cauta o ditamai plasma pe peretele unui restaurant traditional turcesc si de ce in meniu gasim cockailuri Mojito. Eh, gata cu circotelile astea marunte. Atmosfera era foarte relaxata si relaxanta, alimentata de cover-uri ale unor melodii celebre puse pe ritmuri orientale. Senzationala idee! Va dati seama ce tare e s-asculti "Who's bad" a lu' Michael Jackson sau "Loosing my religion" (REM) pe muzica de dat din buric?

Ridem, glumim, dar nu parasim incinta, ci comandam. Bagam de seama ca preturile sint medii spre mari, dar la final aveam sa fim de-acord ca a meritat cu-adevarat. Ne repezim in niste aperitive, sa adulmecam stilul restaurantului. Servire foarte ok, rapida, fata care s-a ocupat de noi s-a miscat cu talent si indeminare. Si echipamentul ei traditional a contribuit la intrarea in atmosfera de seara turceasca veritabila.

Deeeeeci, sa revenim la scopul acestui frumos review, in speta mincarea turceasca. Asa cum ziceam, in debutul experientei noastre la Divan am prapadit doua platouri delicioase, "Meze tabagi" pe numele lor (Pret: 24 de lei / platou). Tot felul de salate, care de care mai aromate si mai imbietoare. Eu m-am dat in vint dupa cea de vinete, unii s-au batut pe humus, altii erau chititi pe o salata usor picanta.

Lupta aia mare s-a dat insa pentru lipii. "Pide", mai exact. Cele mai bune pe care le-am mincat in viata noastra. Abia scoase de pe vatra, rumene, si moi, si crocante, o adevarata desfatare.

Inainte sa trecem la felul principal, trebuie sa va spun ca daca tot ne-am otravit fantanile pe vremea ciocnirilor cu ienicerii, acum am fost nevoiti sa dam o sapca de bani pe beuturile turcilor. 7 lei o sticluta de apa plata, tot 7 lei o Cola la 250 de ml, 12 lei un fresh de portocale sau 16 lei un coctkail.

Si-acum, piesele grele ale rasfatului otoman. Sa le luam pe rind:
Ezogelin corbasi, ceea ce-nseamna, evident, ciorba de linte rosie si bulgur. Bucataras s-a jurat ca a fost buna, eu n-am poftit sa gust, deci merg pe mina lui. (Pret: 10 lei)

Beyti kebap, adicatelea kebap cu usturoi, cica. Nu prea am simtit usturoiul, dar carnea marunta invelita in foietaj s-a combinat de minune cu orezul inecat in iaurt. (Pret: 32 lei)

Tavuk gugus sis, o frigaruie din piept de pui inconjurata de citeva feluri de salate, verdeturi si legume. Very nice. (Pret: 27 lei)

Guvec, meaning ghiveci. Cubulete de carne inecate intr-un sos demential si acoperite cu o pojghita de cascaval si legume. Mmmmmmmm! (Pret: 24 lei)

Divan kebap, campionul serii. Pentru doua persoane. Toate carnurile (pui, oaie, miel), perpelite pe gratar, plus orez si salata, plus niste chiftele indesate intr-o vinata coapta, zemoasa si moale. Sen-za-ti-o-nal! (Pret: 54 lei)

Apai, voi va-nchipuiti ce burti rotunde aveam dupa ce am dat gata toate astea? Dar nu ne-am lasat, asa am invatat noi la orele de istorie, ca niciodata nu ne-am dat batuti in fata spahiilor! Am sorbit o cafea turceasca, servita pe-un suport de alama si insotita de o bucatica de rahat. (Pret: 10 lei)

Si puteam noi, ditamai bucatarasii, sa ne retragem fara sa devoram si ceva deserturi? Neeeah! Asa ca am purces la treaba. Ce-am luat?
Kunefe. Cataif, adica. Bun, bun, bun. Cu o frumoasa patura de fistic maruntit peste el. (Pret: 15 lei)

Baclavale. Frumos asezate intr-o ikebana perfecta pe farfurie, dar neinsiropate. Primul si singurul minus al serii. (Pret: 24 lei).

Gullac, ceea ce-nseamna un fel de desert cu lapte, praf de fistic si rodii presarate deasupra. Yammmiiii! (Pret: 14 lei).

Si am incheiat ospatul in stil de mari invigatori, cerind doua narghilele din care am tras cu nesat arome de mere si de capsune. (Pret: 18 lei)

Nota de plata a venit intr-un ditamai sipetul, de-am crezut ca otomanii ne returneaza ceva din haraciul de pe vremuri.

Erau doar bonul si citeva bombonele. Am bagat dulciurile in buzunare, iar de-acolo am scos 525 de lei pentru festinul culinar turcesc al celor 6 bucatarasi. Bine, vreo 200 de lei au fost doar bauturile si fumul de narghilea. Dar, cum ziceam si mai sus, a meritat cu virf si-ndesat si ultimul banut. Aferim, Divan!