Doamne fereşte, să nu credeţi că m-am reprofilat. Nicidecum. Numai că nu mai ştiu ce să cred. Bine, eu cred în Dumnezeu. Treaba e că nu ştiu ce să mai cred cu ce se petrece în lume. E nebunie oameni buni. Aproape orice pagină de ziar ai deschide, aproape orice pagină de internet, pe la posturile tv nu mai zic, pe toate drumurile şi la toate colţurile dai de persoane mai mult decât sumar îmbrăcate, care ori sunt VIP-uri ori sunt fotomodele, ori modele. Acum eu, care zic că am ceva ani de şcoală, mai am şi ceva învăţătură primită în cei 7 ani de-acasă, am mai citit şi eu câteva cărţi în astă viaţă, cred că un model adevărat de viaţă poate fi Hristos, pot fi sfinţii, pot fi cei care au murit prin războaie ca să ne fie nouă bine, pot fi cei care au rămas acasă să poarte de grijă celor vitregiţi de soartă…… .
Nu credeţi că a luat-o lumea razna? E ciudat să vezi cum anumite dudui ori flăcăi, care nu ştiu să-şi spele bruma de ţoale purtate şi nu se pricep să-şi facă o omletă, spun cu dezinvoltură şi seninătate că idealul lor în viaţă este modeling-ul ori filmul, o carieră în televiziune şi o viaţă petrecută lângă o persoană iubitoare cu inima la fel de largă ca buzunarul.
Am mai spus şi cred că ştiţi şi voi că nu prea folosesc în postările mele cuvântul din trei litere ce zăpăceşte mintea multor trăitori ai planetei. Îl întâlniţi cu siguranţă de câteva zeci de ori pe unde vă duc paşii sau ochii.
Sunt trist să văd constat zilnic că degradarea omenirii este din ce în ce mai pronunţată. Avem fotomodele dar nu ne sunt modele. Se vorbeşte şi se face sex peste tot, dar lipseşte dragostea. Avem haine scumpe şi tremurăm de frig, avem mâncăruri delicioase şi murim de foame, avem mângâiere a trupurilor şi sufletele ne sunt nemângâiate, dăm la draci toată ziua şi nu facem nici măcar o rugăciune. Evident, fiecare face ce vrea în libertatea lui dar parcă………uneori e prea de tot.
Dimineaţă, în timp ce luam o brumă de mic dejun, am făcut greşeala să dau drumul televizorului din bucătărie. Ceea ce am văzut şi auzit mi-a tăiat pofta de mâncare şi aproape de muncă pe ziua de azi. Libidinoşenii caraghioase, ilare şi de plâns totodată. Şi ne mai întrebăm de ce lumea arată într-un mare hal în această perioadă. Păi dacă şcoala-tv ne prezintă zi de zi aceeaşi lecţie predată de suplinitorii corigenţi ai vieţii, ce pretenţie putem avea.
Aş dori să trăiesc momentele în care oamenii îşi vor schimba din nou modelele, când acestea vor fi persoane integre în gândire şi trăire. Aş dori să văd când un tânăr în ziua de azi va putea să se uite după o fată ce poartă în braţe un teanc de cărţi, fără să-i pese că pe lângă el trece una aproape dezbrăcată. Ar fi ideal ca să poţi sta lângă o persoană care e capabilă să stea şi în genunchi, nu numai în canapele de piele sub lumina reflectoarelor.
În rest nu mai zic nimic. Sunt sătul de 90-60-90, măsura perfectă. Eu cred că perfecţiunea vine de la suflet. Cine poate ierta orice, cine poate iubi pe oricine, cine ajută fără scop poate candida cu succes la titlul de model. Părerea mea, fireşte.
