Aperitiv placinta cu branza sarata si marar

Postat de RODIMUR in Aperitive / Garnituri
18 Sep 2020 | 3910 vizualizari
Aperitiv placinta cu branza sarata si marar

Am făcut în urmă cu vreo câteva zile o plăcintă pe gustul meu: cu brânză sărată și cu mult mărar (condimentul natural care mie mi se pare cel mai bun, alături de oregano, pătrunjel și leuștean). Când a fost gata, am porționat-o triunghiular și am savurat-o, mai întâi caldă și apoi rece. La fel de bună, în orice stare. O bunătate de plăcintă!

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 300 grame de făină albă
  • 10 grame de drojdie proaspătă
  • 1-2 lingurițe de zahăr tos
  • 1/2 linguriță de sare extrafină
  • 1 ou
  • 150 ml de lapte
  • 40 ml de ulei de floarea soarelui
  • Pentru umplutură:
  • 200 grame de telemea de vaci
  • 2 ouă
  • 1-2 legături de mărar
  • 1-2 lingurițe de zahăr tos
  • Pentru decor:
  • 1 ou pentru uns
  • cașcaval răzuit

Mod de preparare

Pentru aluat, se pune făina, amestecată cu sarea în vasul pentru frământat și se face o adâncitură în mijloc, în care se pune: drojdia mărunțită, zahărul tos și oul.

Se amestecă mai întâi ingredientele din mijlocul vasului și se adaugă puțin lapte cald. Când zahărul s-a dizolvat complet, se începe încorporarea făinii, puțin câte puțin, odată cu adăugarea treptată a laptelui cald.

La urmă se adaugă uleiul, puțin câte puțin și se frământă aluatul, până ce devine elastic și uniform. Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se lasă la dospit, cel puțin 30 de minute, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

Cât timp dospește aluatul, se pregătește umplutura. Se răzuiește telemeaua (scursă bine) pe răzătoarea fină și se adaugă: două ouă, zahărul și mărarul (spălat, zvântat și tăiat fin în prealabil). Se omogenizează umplutura și se lasă în așteptare, până ce este gata aluatul.

Când aluatul a crescut, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, pentru eliberarea aerului. Se întinde o foaie dreptunghiulară, cam de 5-6 mm grosime. Se întinde uniform umplutura pe foaie, exceptând marginile de câte 1 cm de jur împrejur.

Se rulează foaia, cu umplutura la interior, se lipesc capetele și se pune plăcinta, sub formă de melc, într-o tavă unsă în prealabil cu ulei.

Se mixează un ou și se unge cu el plăcinta, după care se presară cașcavalul răzuit fin.

Se dă tava la cuptor, la temperatură medie. Când plăcinta este frumos rumenită și bine pătrunsă (verificați cu o scobitoare, dacă doriți) se scoate tava din cuptor. După ce se mai răcorește puțin, plăcinta se poate scoate și se pune pe un platou. Se porționează când s-a mai răcorit puțin.

Este foarte bună atât caldă (nu fierbinte, aluatul fierbinte fiind foarte periculos pentru stomac!) cât și rece, sau reîncălzită la cuptorul cu microunde.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv placinta cu branza sarata si marar" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (23)
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Aperitiv placinta cu branza, ardei si marar la Panini Maker Breville

Postat de autodiag

Aperitiv placinta cu branza, ardei si marar la Panini Maker Breville

Se cerne faina intr-un castron si se amesteca cu drojdia. Se lasa sa se odihneasca 10 minute. Dupa aceea, se adauga oul, sarea, zaharul si otetul. Intr-un craticior se pun untul si laptele si...

Citeste continuarea

Aperitiv placinta cu legume si mix de seminte

Postat de Pungasa_Rogue

Aperitiv placinta cu legume si mix de seminte

Untul taiat bucatele, oul, albusul, sarea, iaurtul, bicarbonatul de sodiu stins cu otet si praful de copt se pun intr-un castron. Se cerne faina peste aceste ingrediente, treptat, si se incepe sa...

Citeste continuarea

Comentarii

la 19.09.2020, 06:50
Ce-mi place!
la 19.09.2020, 08:36
Gustoasa!
la 19.09.2020, 10:01
Arata foarte bine!
la 19.09.2020, 10:20
Mă bucur, Laura, că-ți place și-ți mulțumesc frumos pentru atenție!
la 19.09.2020, 10:21
Mulțumesc frumos, Dantes!

Vezi toate comentariile (23)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking