Carnati de porc la gratar, cu piure de cartofi si muraturi

Postat de vasimur in Porc
16 Ian 2019 | 4636 vizualizari
Carnati de porc la gratar, cu piure de cartofi si muraturi

În general nu sunt amator de prăjeli în ulei, decât atunci când nu există altă cale (soluție). Prin urmare folosesc foarte des tigaia gril și de cele mai multe ori, grătarul electric din balcon deoarece folosirea unuia pe cărbune este o mare problemă, la bloc. Fiind în plin sezon al „porcăriilor” (așa obișnuia să le spună mama mea, preparatelor din carne de porc) m-am găndit să pregătesc niște cârnați proaspeți, de porc, pe grătar. Serviți cu piure de cartofi și murături asortate, sunt delicioși! Este o mâncare rapidă, dietetică și sănătoasă deoarece nu necesită prăjirea în ulei!

Ingrediente

  • 6-8 bucăți cârnat de porc, proaspeți
  • 5-6 cartofi medii, pentru piure
  • sare, după gust
  • unt și/sau smântână, pentru piure, după gust (opțional)

Mod de preparare

Dacă dorim, putem să pregătim o marinadă, la fel ca și pentru rețeta https://www.bucataras.ro/retete/ceafa-de-porc-la-gratar-cu-cartofi-pai-si-muraturi-89136.html dar o cantitate mult mai mică. 

Pregătire marinadă Punem într-un vas (nu din metal!): 2 linguri suc de roșii (sau pastă de roșii diluată cu apă!), 2 linguri  ulei și condimentele (sare, piper, boia, chimen, oregano... după gust) și le amestecăm bine până ce compoziția se omogenizează. Pentru acidulare stoarcem și zeamă de la un sfert de lămâie și mai punem și o linguriță de oțet balsamic. Pentru un plus de aromă răzuim puțină coajă de lămâie ecologică. Zdrobim 2-3 căței de usturoi, îi tăiem mărunt, îi adăugăm la marinadă și amestecăm bine. 

Spălăm cârnații, apoi îi tăvălim în marinadă și îi lăsăm ca să se asezoneze gusturile!

Putem să renunțăm la marinadă și să prăjim cârnații așa cum sunt, direct pe grătar! Bineînțeles după ce-i spălăm bine pentru a îndepărta gustul pe care este posibil să-l ia stând în ambalaj!

Între timp pregătim cartofii pentru piure. Curățăm cartofii, îi spălăm bine, îi tăiem bucăți nu prea mari  și-i punem la fiert, în apă clocotită și sare.

Cât timp fierb cartofii, punem cârnații pe grătarul electric încins, la temperatura indicată pentru prăjit cârnați. Lăsăm cârnații la prăjit cam 2-3 minute pe o parte, apoi îi întoarcem pe cealaltă parte și-i mai lăsăm vreo 2-3 minute. Dacă cârnații sunt mai groși, timpul de prăjire poate fi ceva mai mare! Când sunt gata, scoatem cârnații pe un platou sau farfurie.

Important: înțepăm cârnații, în câteva locuri, cu o furculiță, pentru ca să se scurgă excesul de grăsime, în timpul prăjirii!

Verificăm dacă sunt fierți cartofii, înțepând cu o fuculiță. Dacă intră ușor și se sfarmă, înseamnă că sunt fierți. Când sunt gata scurgem apa, îi zdrobim și punem unt și/sau smântână, după gust și preferință. La nevoie mai punem sare, după gust.

Cârnații la grătar, serviți cu piure de cartofi și murături asortate, sunt delicioși! Puteți însă servi cârnații la grătar, cu orice fel de garnitură vă place și bineînțeles, cu murăturile preferate!

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Carnati de porc la gratar, cu piure de cartofi si muraturi" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci

Preparăm o rețetă de tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci.

citeste mai mult
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Rulada imbunatatita din piept de porc

Postat de MotanLaOale

Rulada imbunatatita din piept de porc

Pieptul de porc l-am procurat cu sorici si bine impanat cu carne. Se curata soriciul, se portioneaza sa fie bucata dreptunghiulara, se spala si se usuca bine cu un prosop absorbant. Se pune...

Citeste continuarea

Ciolan afumat la cioroiul Crock-Pot

Postat de Constelatialeu

Ciolan afumat la cioroiul Crock-Pot

Mergem si cumparam ciolanul, il analizam, urmarim sa fie de la un porc mai mic, cum am zis cioroiul meu e mic. Asezam cioroiul pe masa de lucru, il bagam in priza, asezam ciolanul, adaugam uleiul...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Comentarii

la 16.01.2019, 19:36
Foarte gustoși, preparați astfel...!
la 16.01.2019, 19:49
la 16.01.2019, 20:08
la 16.01.2019, 20:56
Cu siguranta este un meniu foarte gustos, dar eu ma multumesc cu o portie generoasa de piure!
la 16.01.2019, 20:57
Foarte buni!

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking