Ingrediente
- Ingrediente Chiftele de pui la cuptor în stil turcesc - Super rapide, aromate și delicioase:
- 500 g piept de pui dezosat
- 1 ou
- 1 ceapă roșie
- 2 căței de usturoi
- 1 linguriță boia de ardei
- 1 linguriță mentă uscată
- 1 linguriță chimion
- sare și piper
- pătrunjel verde
- Pentru sos:
- 140 g iaurt grecesc
- 1 cățel de usturoi
- mărar verde
- sare
Mod de preparare
Cum se prepara aceste Chiftele de pui la cuptor în stil turcesc - Super rapide, aromate și delicioase:
Tapetează tava de aragaz cu hârtie de copt.
Taie pieptul de pui în cuburi potrivite și pune-l într-un robot de tocat.
Curăță și taie ceapa la fel, apoi pune-o peste carne. Adaugă cățeii de usturoi, boia, mentă, chimion, sare și piper, un ou. Pasează bine toate ingredientele până rezultă o pastă. Adaugă pătrunjelul și pasează din nou. Scoate apoi pasta de carne într-un castron.
Cu mâinile umezite cu apă, formează chiftele de mărime potrivită și așază-le în tava de copt.
Coace chiftelele în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade C, pentru aproximativ 25-30 de minute sau până se rumenesc așa cum îți place.
După coacere, scoate tava din cuptor și lasă chiftelele puțin la temperat.
Pentru sosul de iaurt, amestecă într-un bol iaurtul, un praf de sare, un cățel de usturoi dat pe răzătoare și puțin mărar verde.
Servește chiftelele cu sosul de iaurt și bucură-te de bogăția de arome.
Încearcă și rețeta de Pârjoale moldovenești cu carne de pui sau varianta de Chiftele de pește.
Îți recomandăm și rețeta de Chifteluțe marinate.
Poftă bună!
Daca ti-a placut reteta noastra "Chiftele de pui la cuptor în stil turcesc - Super rapide, aromate și delicioase" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (4)
|