Desert choux Duo: roz cu crema de fistic și de cacao, cu crema de cafea

Postat de ancutsa in Dulciuri
28 Feb 2021 | 2590 vizualizari

Am pregătit pentru ai mei, de Mărțișor,  două feluri de choux: pictate în roz cu suc de sfeclă roșie, umplute cu cremă de fistic și apă de trandafir, dar și choux cu blat de cacao, umplute cu cremă de cafea. La mulți ani, de Mărțișor!

Ingrediente

  • Pentru choux:
  • 160 ml apă,
  • 140 ml lapte,
  • 220 g unt,
  • 200 g făină pentru patiserie 550,
  • 100 g făină albă 000,
  • Un praf de sare,
  • 5 ouă,
  • Un vârf de cuțit praf de copt,
  • În plus:
  • 1 linguriță cu vârf cacao neagră,
  • 2 linguri lapte,
  • 2 linguri suc de sfeclă roșie,
  • Pentru creme:
  • 250 ml lapte,
  • 2 gălbenușuri,
  • Un praf de sare,
  • 3 ml îndulcitor,
  • Un vârf de cuțit pudră de vanilie Bourbon,
  • 30 g făină albă 000,
  • 50 g unt,
  • 130 ml frișcă lichidă,
  • În plus:
  • ½ linguriță apă de flori de trandafir,
  • 18 g (sau după gust) fistic măcinat,
  • 2 lingurițe cafea solubilă,
  • 150 ml frișcă lichidă

Mod de preparare

 

 

Choux:

Pui la fiert, într-o crăticioară, apa, laptele, untul și sarea. Când fierbe, adaugi cele două tipuri de făină și praful de copt. Faci focul mic, amestecând bine, apoi dai de pe foc și lași la răcit.

Adaugi ouăle, pe rând, omogenizezi.

Două treimi din aluat le lași albe, urmând să le colorezi în roz mai târziu. Umpli un poș cu aluatul, nu ai nevoie de dui, ci doar să tai poșul la capăt, mai subțire. Formezi choux-uri într-o tavă cu hârtie de copt umezită și stoarsă. Umezești și choux-urile, ca să nu se ardă moațele, apoi le pictezi cu sucul de sfeclă roșie (eu am folosit chiar sucul de la salata de sfeclă).

Treimea rămasă din aluat o amesteci cu pudra de cacao, dar nu oricum, ci mai întâi dizolvi cacaoa în lapte, pentru a obține un aluat frumos, fără cocoloașe. pregătești încă o tavă cu choux-uri, pe care le uniformizezi, de asemenea, cu puțină apă, să nu se ardă.

Dai fiecare tavă cu choux la cuptorul preîncălzit, primele 10 minute, la foc iute. Le scoți, le înțepi cu o scobitoare (ca să nu rămână crude înăuntru) și dai înapoi la cuptor la foc mediu pentru încă 15-20 de minute sau până se rumenesc ușor.

Le lași la răcit.

 

Cremele:

Pui într-o crăticioară: laptele, gălbenușurile, sarea și îndulcitorul, vanilia și făina. Amesteci cu un tel și fierbi pe foc mic, până se îngroașă, amestecând tot timpul, să nu se lipească.

Dai de pe foc, încoporezi untul și lași la răcit. Bați cu mixerul frișca lichidă, mai moale, apoi o încorporezi în cremă.

Împarți crema în două boluri: 2/3 din cremă le amesteci cu fisticul măcinat și apa de trandafir, iar 1/3 cu cafeaua.

 

Montare și decor:

Bați cu mixerul frișca lichidă până devine consistentă, dar mătăsoasă (nu vârtoasă). Tai fiecare choux în jumătate, pui pe o jumătate un strat de cremă, apoi un strat de frișcă și pui capacul.

 

Poftă Bună!

Dacă vă place rețeta mea, o puteți găsi și pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2021/02/choux-duo-roz-cu-crema-de-fistic-si-de.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert choux Duo: roz cu crema de fistic și de cacao, cu crema de cafea" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
Retete similare

Cozonac evantai cu mere

Postat de mitinita

Cozonac evantai cu mere

Preparam maia din apa, drojdie si cele 50 de gr de zahar. Lasam deoparte 5 minute, apoi adaugam faina, untul, laptele, ouale si extractul de vanilie. Framantam un aluat (va fi putin lipicios),...

Citeste continuarea

Brioșe pufoase cu cacao și ciocolată albă - Rețeta perfectă pentru un desert delicios

Postat de Bucataras

Brioșe pufoase cu cacao și ciocolată albă -  Rețeta perfectă pentru un desert delicios

Cum se prepara Brioșe pufoase cu cacao și ciocolată albă -  Rețeta perfectă pentru un desert delicios: Preîncălzește cuptorul la 190 grade C. Pregătește tava de copt cu...

Citeste continuarea

Comentarii

la 28.02.2021, 15:47
la 28.02.2021, 16:07
Ce idee bună! Arată minunat!
la 28.02.2021, 17:11
la 28.02.2021, 17:18
la 28.02.2021, 17:58
Domnule Vasile!

Vezi toate comentariile (22)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or