Desert cozonac fara framantare, cu nuca si nuca de cocos

Postat de merisor67 in Dulciuri
24 Dec 2015 | 38900 vizualizari
Desert cozonac fara framantare, cu nuca si nuca de cocos

De anul trecut din aceeasi perioada am tot vrut sa incerc si modul acesta de preparare, fara framantare, dar abia acum i-a sosit randul. Am vazut ca este foarte practica in randul bucatarasilor, iar eu aveam la favorite de mult, reteta Tabitei. Insa reteta in sine, am preparat-o asa cum am stiut eu, combinand ca si grasimi, untul cu uleiul de masline si putina smantana, ca ies tare pufoase aluaturile cu aceasta combinatie. Si m-am gandit sa combin doua creme pentru umplutura, una cu bezea, nuca si cacao, iar cealalta cu bezea si nuca de cocos. Tare bun a iesit in aceasta combinatie! Multumesc, Tab1ta, multumesc bucatarasi dragalasi, ca existati si sunteti o inepuizabila sursa de inspiratie pentru mine!

Ingrediente

  • Aluat pentru 3 cozonaci:
  • 1250 g faina
  • 6 galbenusuri de oua medii
  • 250 g zahar
  • 200 g unt (65%)
  • 3 linguri ulei de masline
  • 3 linguri smantana
  • 400 ml lapte
  • 60 g drojdie proaspata
  • un praf sare
  • esenta de lamaie
  • esenta de portocale
  • Umplutura:
  • 6 albusuri
  • 6 linguri zahar
  • un praf sare
  • 3 linguri cacao
  • 75 g nuca taiata grosier
  • 100 g nuca de cocos
  • esenta de rom
  • esenta de lamaie
  • zeama de lamaie
  • 2 linguri faina
  • Pentru uns:
  • 1 ou
  • un praf sare
  • 1/2 lingurita lapte

Mod de preparare

Mai intai aducem toate ingredientele la temperatura camerei, cam cu o ora, chiar doua, inainte de inceperea prepararii.

Cernem faina intr-un vas incapator, de doua ori chiar, pentru a o aera.

Separam albusurile de galbenusuri.

Presaram putina sare peste albusuri si le dam deoparte.

Presaram putina sare peste galbenusuri si le frecam bine. Sarea le va ajuta sa-si accentueze culoarea. Trebuie mentionat ca eu am folosit oua de tara.

Adaugam peste galbenusuri 100 g zahar si le frecam in continuare, pana se spumeaza bine, apoi adaugam uleiul, smantana, doua lingurite esenta de lamaie si doua lingurite esenta de portocala.

Omogenizam bine compozitia si o dam deoparte.

Sfaramam drojdia intr-un bol, adaugam 1-2 linguri de zahar si le frecam impreuna, pana se lichefiaza.

Adaugam 100 ml lapte caldut si 3-4 linguri de faina, omogenizam maiaua, acoperim bolul si asteptam ca maiaua sa isi dubleze volumul, cam in 10 minute.

Restul de lapte il punem pe foc impreuna cu untul si restul de zahar, dar si un praf de sare si il lasam pana se topeste untul.

Facem o adancitura la mijlocul fainii din vas si turnam pe rand: compozitia de galbenusuri, maiaua si laptele cald.

Amestecam bine toate aceste compozitii adunand in acelasi timp si faina de pe margini.

Amestecam la inceput cu o spatula, apoi cu mainile, pana se omogenizeaza aluatul.

Il acoperim cu stergare de bucatarie si il lasam la dospit, la loc cald, pana isi dubleaza volumul.

Cam in 45 de minute, sau pana intr-o ora este gata, daca drojdia este proaspata si faina de calitate. Eu am folosit faina macinata la tara.

Pentru umplutura, mixam albusurile spuma, adaugam treptat zaharul si putina zeama de lamaie, apoi impartim bezeaua in doua parti egale.

Intr-o parte adaugam cacaua, o lingura de faina si nuca, plus esenta de rom, iar in a doua parte adaugam nuca de cocos, o lingura de faina si esenta de lamaie.

Impartim aluatul crescut in sase parti pe care le intindem, pe rand, in sase foi subtiri , nu foarte late si de lungimea tavilor in care vom coace cozonacii.

Impartim cele doua compozitii de umplutura in trei parti egale si le intindem pe cate o foaie de aluat.

Rulam foile, apoi le impletim doua cate doua, cu umpluturi alternative.

Asezam aluaturile impletite in tavile tapetate cu hartie de copt, le acoperim si le mai lasam 30-45 de minute la crescut.

Amestecam un ou cu un praf de sare si 1/2 lingurita de lapte si cu ajutorul unei pensule, ungem cozonacii cu acest amestec, inainte de a-i introduce la cuptor.

Nu folosim toata compozitia de ou, mai pastram putina pentru la final.

Coacem cozonacii la 180 de grade pentru 45 de minute, apoi ii scoatem din cuptor, ii ungem din nou cu ce ne-a mai ramas din ou si presaram rapid zahar tos.

Lasam cozonacii sa se tempereze acoperiti cu stergare, apoi se pot portiona.

Sper sa va fie de folos, reteta mea!  

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cozonac fara framantare, cu nuca si nuca de cocos" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (51)
Retete similare

Pariziene cu branza de vaci

Postat de Mokuska

Pariziene cu branza de vaci

Amestecam faina cernuta cu drojdia uscata, lasam la temperatura camerei pana amestecam laptele (lasam 2 linguri pentru uns) cu untul moale, zaharul, sarea intr-un bol, dupa care incepem sa...

Citeste continuarea

Tort 26

Postat de CameliaComan

Tort 26

Blat cacao: Mixam ouale cu zaharul pana isi tripleaza volumul si se deschid la culoare. Amestecam faina cu cacaua si apoi o cernem. Adaugam cate 2 linguri din amestecul solid in cel lichid si...

Citeste continuarea

Comentarii

la 24.12.2015, 11:03
Mare treabă asta fără frământare. Când am citit am crezut că-i simplu, că pot face şi eu, dar bag seama că nu-i chiar aşa. Eu credeam că pui toate îngredientele la un loc, aşa, grămadă, şi se face cozonacul în stil abracadabra. Bag seama că mai am până voi reuşi eu aşa ceva.
Faină treabă, Meri!
la 24.12.2015, 11:05
si eu tot din astia fara framantare am facut.
la 24.12.2015, 11:11
Padre )) Eu sunt convinsa ca poti sa faci si tu asa ceva, ca tu poti multe
la 24.12.2015, 11:12
Am vazut< Medi, ai postat o poza pe undeva.
la 24.12.2015, 11:15
foarte buni au iesit.

Vezi toate comentariile (51)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking