Desert julfa
Postat de RODIMUR in Dulciuri 21 Dec 2017 | 12994 vizualizari
Julfa este o prăjitură de post, specifică mai ales Moldovei și preparată din semințe oleaginoase de cânepă, pisate și fierte în apă îndulcită. Semințele se pot fierbe și în lapte, dar cum julfa se servește în special în Ajunul Nașterii Domnului, se preferă fierberea ei în apă îndulcită (cu zahăr, sau miere).
Cuvântul julfă vine din sl. "jucha", sau în Transilvania din magh. "zsufa", ambele însemnând "zeamă". Dar julfa se prepară mai ales în Moldova și are o vechime de mai mult de 100 de ani. Chiar Ion Creangă, în "Amintiri din copilărie" evocă acest preparat de post: "Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare?"...
Julfa mai are și alte denumiri: "turte cu julfă", "lapte de buhai" (pentru că zeama este de culoare albicioasă, "Pelincile Maicii Domnului" (nu "Scutecele Maicii Domnului", pentru că la apariția acestei prăjituri nu existau scutece, ca astăzi, ci pelinci...!) În unele zone ale Moldovei se pronunță "juflă", cu inversarea consoanelor.
La noi în familie, pe când eram mică, mâncam julfa făcută de mamaia (bunica maternă). Dumnezeu s-o ierte, mamaia, de care-mi amintesc cu nespusă duioșie, făcea cantități mari de julfă, pentru copii și nepoți. Îmi amintesc și acum vasele mari în care se lăfăiau acele turte cu julfă...
După ce mamaia a murit, mămica a început să facă și ea julfă și le-a dus și vecinilor să guste. A doua zi, vecina a venit și a spus că a fost bătaie pe julfă la ei în casă, pentru că soțul ei nu se îndura să lase copiilor mai multă, amintindu-și de turtele cu julfă mâncate la casa părintească. De atunci, vecinul nostru venea, an de an cu o pungă mare de cânepă și o ruga pe mămica să-i facă și lui o porție/farfurie...
De doi ani fac și eu julfă și sunt mulțumită de cum iese. Mămica face julfa ca niște tortulețe, de formă rotundă, dar eu pun julfa într-un vas dreptunghiular de Jena, adânc, pentru că turtele sunt foarte uscate și în acest vas pot turna suficient sirop/zeamă, ca să se înmoaie.
Pentru că sunt foarte laborioase și greu de făcut, foarte puține femei se mai încumetă astăzi să facă așa ceva. Au apărut și învenții culinare: julfa făcută cu nucă măcinată, ceea ce este o eroare (pentru că însuși cuvântul julfă înseamnă "zeamă de semințe de cânepă", nu de nuci!), sau cu foi de napolitană și nu cu turte făcute în casă (ceea ce iarăși nu e bun, pentru că aceste foi se înmoaie foarte tare și iese un terci). Mai nou am aflat că unii fac julfă cu halva, ceea ce mi se pare chiar prea de tot. Știu că este foarte greu de făcut julfă, dar oricât m-aș chinui și aș ofta, de fiecare dată îmi spun că o dată pe an, merită efortul. Așa că cine nu are curajul și puterea de a face julfa așa cum trebuie, mai bine să se lase păgubaș. În orice altă variantă, nu este julfă, ci altceva. Așa că dacă tot inventează ingrediente ciudate, pentru a-și ușura munca, să facă bine să inventeze și altă denumire!
În acest an am făcut julfa mai devreme, pentru că în Ajun risc să rămân cu ea în frigider și să se mănânce mai degrabă prăjiturile. Mai mult de jumătate din julfă am oferit-o vecinilor, așa că în două zile s-a terminat deja.
Rețetă românească.
Inapoi la reteta
|