Desert tort Diplomat, cu stafide si fructe exotice

Postat de RODIMUR in Torturi
3 Ian 2019 | 5619 vizualizari

Acesta a fost tortul nostru de revelion, de anul acesta. Dacă la Crăciun fac de obicei multe prăjituri și ciocolată de casă, pentru revelion mai pregătesc un tort, de preferat cu frișcă și fructe, ca să fie mai ușor, mai răcoros și mai plăcut, după mâncărurile consistente pe care le devorăm cu mare bucurie culinară la aceste frumoase sărbători de iarnă. De ani de zile, am două rețete de tort diplomat, de la aceeași colegă de cancelarie. Uitasem că aveam una și când am tot auzit-o că iar a făcut un asemenea tort, i-am cerut rețeta. Ea și-a amintit că-mi mai dăduse odată una, dar tot mi-a adus a doua zi ce i-am cerut. M-am mirat că deși veneau de la aceeași persoană, rețetele erau diferite. M-am gândit atunci că tot făcând torturi și-a reevaluat opinia, ceea ce am făcut și eu. Nu am urmat întocmai nici una din rețetele primite de la ea. Așa că această rețetă este rezultatul mai multora, pe care le-am trecut prin filtrul gândirii și al gustului personal, ceea ce s-a dovedit a fi o idee excelentă. Tortul este nu numai foarte frumos, dar și foarte aromat, răcoros și bun. Nu te mai saturi mâncând, pentru că este ușor, nu ”cade greu” la stomac și nu ai deloc senzația de ”prea plin”, oricât de mari ar fi feliile devorate, cu mare plăcere...

Inapoi la reteta

Comentarii (30)

la 03.01.2019, 16:13
Mulțumesc frumos, Mihaela! Ne-a plăcut mult și imediat vom termina ultimile felii imense de tort, ca să ne treacă pofta până ce vom face altul, cine știe când...!
la 03.01.2019, 16:43
Din copilarie se numara printre preferatele mele
la 03.01.2019, 17:12
Așa este, Simona, tortul acesta este printre preferințele copiilor, dar și ale adulților, mai ales după mesele copioase de la sărbători...
la 03.01.2019, 18:01
la 03.01.2019, 18:49
Mulțumesc frumos, Cristina!
la 03.01.2019, 19:40
Ce frumos e!
la 03.01.2019, 19:44
Este un tort foarte bun si imi place ca are multe fructe! Eu urmatoarea data cand o sa il pregatesc, o sa coc niste foi de blat in loc de piscoturi. Asa cu un rand de piscoturi si multa crema, mi-a cam cazut greu.
la 03.01.2019, 20:00
Mulțumesc, Rocsi! Îmi pare rău pentru tine... Tu ești mai gingașă, dar noi am mâncat tot, fără probleme... Păcat că s-a terminat, dar mai facem altul, în curând...!
la 03.01.2019, 20:04
ce bun este,preferatul mamei
la 03.01.2019, 20:09
Nu ca sunt gingasa, eu zic ca sunt un soi rau )) De multe ori ma gandesc ca, daca nu as gati si ar trebui sa imi gateasca altcineva, ar fi un chin pentru acel om, sincer. Si cand ma gandesc ca in urma cu 10-12 ani, mancam de toate si nu aveam absolut nimic. Dar na, e bun si asa!
la 03.01.2019, 20:11
Mulțumesc frumos, Lau! Cred că suntem mulți cei care apreciem acest tort, pentru că este tare bun, moale, parfumat și răcoros...!
la 03.01.2019, 20:14
Ba da, ești gingașă și la propriu și la figurat. Da, cred că este bine că-ți gătești singură ce-ți place. Așa ar fi bine pentru toată lumea, dar unora nu le place deloc la bucătărie... Decât ca să mănânce...
la 04.01.2019, 10:30
Aromat si exotic!
la 04.01.2019, 11:16
Așa mi se pare și mie, Camelia... Mulțumesc frumos!
la 05.01.2019, 10:26
Delicios!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking