Desert tort Linzer cu ciocolata si nuci (tort cu fursecuri)

Postat de deyutzky in Dulciuri
22 Mai 2020 | 3844 vizualizari
Desert tort Linzer cu ciocolata si nuci (tort cu fursecuri)

Aluaturi de casa Pentru ca ieri l-am sarbatorit pe sotul meu, cu ocazia Sf. Constantin si Elena, i-am pregatit un tort cu ce ingrediente ii plac lui cel mai mult: ciocolata si nuci. Va spun de la inceput ca e un tort dulce si consistent. Aduce un pic la gust cu Amandina, eu asa l-am perceput. E perfect pentru cei ce iubesc ciocolata. Mie imi plac in general dulciurile mai usoare, fara prea multa ciocolata, cum ar fi prajiturile sau torturile cu crema de vanilie si fructe.  L-am numit Tort Linzer pentru ca reteta de fursecuri este cea a fursecurilor Linzer. La prima vedere pare un tort destul de usor, dar trebuie sa recunosc ca mie mi-a luat 3 zile sa-l fac :)))))) cu timpul de asteptare si cu bebe mic pe langa mine. Intr-o zi am facut fursecurile, in alta crema si asamblarea, in alta decorul. :))) Asa ca, daca vreti sa-l faceti si voi in aceleasi conditii...pregatiti-va! :))))) 

Ingrediente

  • Fursecuri Linzer(cca.36-38):
  • 210 g faina
  • 70 g zahar pudra
  • 80 g nuca macinata
  • 140 g unt la temperatura camerei
  • 1 galbenus
  • Crema:
  • 300 ml frisca lichida neindulcita
  • 150 g ciocolata neagra
  • 200 ml frisca lichida neindulcita mixata
  • Glazura:
  • 50-70 g ciocolata neagra
  • cateva linguri de lapte
  • Decor:
  • 2 fursecuri Linzer sfaramate(3 linguri)
  • 1 lingura nuci macinate
  • 1 si 1/2 linguri crema de ciocolata/Nutella
  • 1-2 linguri nuci macinate pentru tavalit bilutele

Mod de preparare

Fursecuri:

Punem intr-un vas toate ingredientele: faina, zaharul pudra, nuca macinata, untul si galbenusul, apoi le amestecam bine si incepem sa framantam un aluat care nu se lipeste de maini.

Invelim aluatul in folie alimentara si il dam la frigider pentru aprox. 3 ore sau pana a 2a zi.

Dupa acest timp, scoatem aluatul din folie si il impartim in 2, pentru a ne fi mai usor la intins foaia. A 2a bucata de aluat ramasa, o pastram la frigider pana cand o terminam pe prima.

Pe masa de lucru presaram faina din plin si intindem cu ajutorul unui sucitor, prima bucata de aluat. Foaia trebuie sa aiba maxim 5 mm grosime. Aveti grija la manevrarea aluatului pentru ca este foarte moale.

Decupam aluatul cu formele dorite si punem fursecurile cu grija intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

Le coacem in cuptorul preincalzit la 170 grade pentru aprox. 10-12 minute sau pana cand se rumenesc pe margini.

Le scoatem si le lasam la racit.

Crema: 

Punem cei 300 ml de frisca lichida intr-un vas pe foc mic, iar cand atinge punctul de fierbere inchidem focul si adaugam ciocolata. Amestecam cu o spatula pana cand ciocolata se topeste complet.

O lasam la racit, apoi o punem in frigider pentru 2-3 ore. Dupa acest timp, o mixam cateva minute pana cand devine pufoasa. 

O amestecam apoi cu frisca mixata separat(200ml) in felul urmator: luam cate 1-2 linguri din crema de ciocolata si adaugam in frisca simpla mixand usor, foarte putin, dupa fiecare cantitate adaugata. 

Asamblare:

Imbracam un/o vas/tava rotund/a in folie alimentara. Tava folosita de mine are 17-18cm diametru. Pentru tavi mai mari, mariti cantitatile.

Punem un strat subtire de crema in forma, apoi restul de crema il punem pe fursecuri. Punem crema doar pe o singura parte a fiecarui fursec.

Asezam fursecurile in tava in picioare(bine, ele n-au picioare :)))) dar intelegeti voi...perpendicular cu stratul de crema adaugat anterior).

Punem un rand de fursecuri cu partea cu crema in interior, apoi adaugam urmatoarele randuri de fursecuri in acelasi fel pana cand umplem tava. 

Dupa ce am terminat de asezat toate fursecurile, le acoperim cu folie alimentara si dam tava la frigider pana a 2a zi.

Dupa ce scoatem tortul din frigider, il rasturnam pe un platou si inlaturam folia alimentara.

Il decoram cu glazura si bilute de ciocolata si nuca.

Pentru glazura: punem intr-un ibric la incalzit cateva linguri de lapte(3-4), apoi adaugam ciocolata si o topim. Daca mai este nevoie de lapte, adaugati treptat cate 1 lingura pana cand ajungeti la consistenta dorita.

Turnam glazura calduta peste tort.

Pentru decorul de bilute, mie mi-au mai ramas 2 fursecuri pe care le-am sfaramat si le-am amestecat cu 1 lingura nuci macinate si 1 1/2 linguri de Nutella. Puteti adauga Nutella cat considerati ca este necesar sa se lege compozitia.

Din compozitia obtinuta am format 6 bilute pe care le-am tavalit apoi prin nuca macinata.

Daca nu va mai raman fursecuri, puteti folosi si biscuiti sau lasati tortul simplu, doar cu glazura si presarati putina nuca macinata deasupra.

Pastrati tortul la rece.

Daca ati mai facut aceste fursecuri, probabil stiti ca daca stau mai multe zile, se fragezesc si mai mult. Asa si cu acest tortulet. A 2 a zi se taie bine, insa trebuie avut grija pentru ca este putin sfaramicios. A 3a zi se taie excelent si este si mai fraged. Eu vi-l recomand cu mare drag. 

Sper sa va placa si sa va fie de folos!

 

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort Linzer cu ciocolata si nuci (tort cu fursecuri)" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (20)
Retete similare

Desert tarta cu urda, mure si crumble

Postat de Pungasa_Rogue

Desert tarta cu urda, mure si crumble

Untul, smantana, zaharul, oul, sarea, esenta si faina (se adauga treptat) se amesteca si se framanta pana cand se obtine un aluat nelipicios. Se pune intr-o folie si se introduce la frigider...

Citeste continuarea

Choux-uri cu crema de ness si ciocolata

Postat de gicuta69

Choux-uri cu crema de ness si ciocolata

Gogosele: Punem intr-o craticioara pe foc apa, uleiul si sarea .Cand fierbe,dam cratita deoparte si adaugam toata faina amestecand cu telul pana la omogenizare.Lasam sa se racoreasca apoi...

Citeste continuarea

Comentarii

la 22.05.2020, 07:22
Ce bun tort !!!! Pe placul meu
la 22.05.2020, 08:41
Bun tort
la 22.05.2020, 08:52
Minunat!
la 22.05.2020, 09:14
la 22.05.2020, 09:17
Un deliciu...!

Vezi toate comentariile (20)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking