Dacă fructele nu sunt BIO, se țin 5 minute într-un vas cu apă foarte caldă. Cu un burete moale, nu abraziv și cu un detergent simplu, fără balsam se spală foarte bine coaja fructelor. Se clătesc fructele îndelung, cu apă caldă, după care se țin timp de 30 secunde, maxim 1 minut, în apă clocotită. După această operațiune, fructele se răcesc imediat sub jet de apă și se șterg cu un prosop din hârtie absorbantă.
Se curăță coaja fructelor, foarte fin, cu un cuțit foarte ascuțit și cu lama subțire. Cojile de grepfrut se pun într-un recipient din sticlă cu gura largă, ce poate fi închis etanș. Se toarnă alcoolul peste cojile de grepfrut, se închide ermetic recipientul și se depozitează într-un loc întunecat și răcoros timp de 3-4 săptămâni. Se agită vasul, din când în când.
Pulpa de grepfrut se mixează în blender, în 3-4 reprize, de câte 4-5 secunde, iar sucul rezultat se toarnă în pungi pentru cuburi de gheață, care se pun la păstrare în congelator, până când va fi gata lichiorul.
După prima etapă de macerare, se strecoară lichiorul într-o sticlă care se închide etanș.
Se face un sirop din 350 ml de apă și 350 grame de zahăr tos și când este bine legat, se ia de pe foc și se lasă la răcit. Când siropul s-a răcit complet, se toarnă în sticlă, peste lichiorul de grepfrut, se închide sticla etanș, se agită bine și se mai lasă la macerat, încă 1-2 săptămâni. Când se termină și cea de-a doua etapă de macerare, se filtrează, printr-o strecurătoare deasă prevăzută cu tifon dublu și se pune în sticle, închise ermetic.
La servire, în paharul cu lichior se adaugă 2-3 cuburi de suc de grepfrut, de la congelator. Se consumă rece.
Lichiorul de grepfrut mai poate fi consumat în combinație cu șampanie rece (sec), tot așa după cum sucul de grepfrut, la cubulețe, poate răci și parfuma o cupă de șampanie demisec.