Paste cu ton si ciuperci

Postat de oanapl in Penne
6 Oct 2017 | 11831 vizualizari
Paste cu ton si ciuperci

Am pregătit o porție de paste rapide. Am avut ca sursă de inspirație o rețetă de la Andreea Caroline, căreia îi mulțumesc.

Ingrediente

  • 200 g paste (penne)
  • 160 g ciuperci (un borcan)
  • 1 cățel usturoi
  • 160 g ton în ulei măsline
  • 200 ml suc de roșii
  • ulei de măsline
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat

Mod de preparare

Începi prin a pune o oală cu apă la fiert. Când apa a început să fiarbă, pui sare și apoi pastele. Fierbi pastele conform indicațiilor de pe ambalaj, amestecând din când în când, pentru a evita ca pastele să se lipească între ele.
Între timp, pui o tigaie la foc potrivit. Pui ulei de măsline și usturoiul curățat de coajă (eu l-am tăiat în două). Cand acesta a prins culoare, adaugi ciupercile și lași la foc potrivit 2-3 minute.
Scurgi tonul de uleiul din conservă și îl mărunțești cu ajutorul unei furculițe, apoi îl adaugi în tigaie și lași la călit pentru alte 2-3 minute, amestecând ușor.
Adaugi sucul de roșii, busuioc, sare și piper după gust, puțină apă și dai la foc mic să fiarbă. Când sucul a ajuns la consistența dorită, închizi focul.
Când pastele au fiert, le scurgi bine de apă și le pui în tigaia cu sos. Amesteci ușor toate ingredientele.
Servești pastele calde și după preferință, presărate cu parmezan.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paste cu ton si ciuperci" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată

Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă.
De ce ingrediente... citeste mai mult

Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!

Retete similare

Paste cu ton si ciuperci

Postat de caroline

Paste cu ton si ciuperci

Incepem prin a pune o oala cu apa la fiert. Cand apa a inceput sa fiarba, punem sare si apoi pastele. Fierbem pastele conform indicatiilor de pe ambalaj, amestecand din cand in cand, pentru a...

Citeste continuarea

Paste cu ton si ciuperci la cuptor

Postat de deyutzky

Paste cu ton si ciuperci la cuptor

Intr-o cratita punem apa cu sare la fiert. In momentul in care apa incepe sa fiarba adaugam pastele si le fierbem conform instructiunilor de pe pachet. Intre timp topim intr-o tigaie o lingura...

Citeste continuarea

Comentarii

la 06.10.2017, 17:37
Cred ca sunt bune,dar combinatia ton-paste nu-mi cade bine!
la 06.10.2017, 17:47
Bune!
la 06.10.2017, 17:52
Buni, nici mie, cred ca e ton din afara si eu sunt ocupata....
la 06.10.2017, 21:38
Îmi plac, dar separat!
la 06.10.2017, 22:23

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking