Ingrediente
- 1 piept de pui
- 6-8 cartofi noi
- 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui
- sare
- piper
- boia de ardei dulce
- condimente pentru pui
- condimente pentru cartofi
- cimbru
- oregano
- 1 legătură de mărar
- 1 pahar cu apă
Mod de preparare
Se curăță pieptul de pui, se spală și se lasă să se scurgă de apă, într-o strecurătoare.
Se curăță cartofii, se spală și se taie sub formă de cubulețe ceva mai mari.
Se alege mărarul, se spală, se zvântă și se taie mărunt.
Se toarnă uleiul într-o tavă și se pune pieptul de pui în mijloc, după care se condimentează cu: sare, piper, boia de ardei dulce, condimente pentru pui, cimbru și oregano.
De jur împrejur se pun cartofii tăiați cubulețe și se condimentează, de asemenea, cu: sare, piper, condimente pentru cartofi.
Se adaugă un pahar cu apă și se dă tava la cuptor, la temperatură medie. Din când în când se stropesc cartofii și pieptul de pui cu zeama din tavă.
Când s-au rumenit frumos, atât cartofii, cât și pieptul de pui, se scoate tava din cuptor, se porționează și se servește imediat, cu cartofi peste care s-a presărat mărarul tăiat fin.
Daca ti-a placut reteta noastra "Piept de pui, cu cartofi noi, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (27)
|