Ingrediente
- 4 ardei grași copți
- 1 dovlecel
- 2 roșii
- Pentru dressing:
- 1 lingură de ulei de măsline
- 1/2 lingură de oțet balsamic
- 2 linguri de apă
- 2 căței de usturoi pisați
- 1-2 lingurițe de zahăr tos
- sare
- piper
- oregano
- câteva fire de mărar verde
Mod de preparare
Ardeii se spală, se coc uniform pe toate fețele, cu grijă, ca să nu se ardă. Când sunt copți, se presară cu sare și se lasă 15-20 de minute într-un vas acoperit cu capac. După acest interval de timp, ardeii se curăță mai ușor și mai repede.
Dovlecelul se spală, se curăță de coajă și se pune la fiert pentru câteva clocote, în apă cu sare.
În timp ce dovlecelul fierbe, se curăță ardeii și se taie fâșii.
Când dovlecelul a fiert, se scurge de apă și se taie rondele.
În bolul pentru salată se pun alternativ straturi de rondele de dovlecei și de fâșii de ardei copți, după care se toarnă deasupra dressing-ul făcut din: ulei de măsline, oțet balsamic, apă, sare, zahăr, piper, oregano și usturoiul pisat.
Se alege, se spală și se taie fin mărarul, care se va presăra peste salată.
Salata se lasă 1-2 ore la frigider și apoi se servește ca garnitură, cu felii de roșii.
Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de ardei copti cu dovlecei" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (13)
|