Salata de post, din cuscus cu rodie

Postat de RODIMUR in Salate
6 Mar 2018 | 3140 vizualizari

Cușcușul (în această grafie, promovată de dicționarele românești, deși îl găsim în rețete și sub alte forme) este o mâncare ce a pătruns mai greu la noi și care nu are chiar foarte mulți adepți. Pentru mine, este o mâncare preferată de când am mâncat prima dată la Paris, în 1992, un cușcuș cu un cârnat extrem de condimentat, alături. De atunci, am aproape tot timpul cușcuș în casă și când găsesc rețete care-l includ, ca ingredient, nu ezit să le fac, dacă mi se pare că la final va fi un preparat pe placul meu. Anul trecut, tot în post, am găsit o rețetă care mi-a plăcut pe petitchef.ro dar pe care nu am putut s-o experimentez atunci. Așa că acum, înainte de a mă sătura de clasicele preparate de post, am decis să caut acea rețetă, ca s-o prepar. Evident, am modificat-o potrivit gusturilor mele, pentru că gătind de atâția ani cușcuș, știu deja cum se comportă la preparare. Mai precis, am suplimentat cantitatea de apă în care trebuie să se umfle cușcușul (cea din rețetă mi se pare absolut insuficientă) am redus la jumătate uleiul de măsline (al cărui gust amar nu-mi prea place) am redus la jumătate și cantitatea de zeamă de lămâie, pentru ca mâncarea să nu fie prea acră și am introdus uleiul de floarea soarelui, pentru că n-am vrut ca preparatul să fie uscat, ci onctuos. În cele din urmă (dar foarte repede) a rezultat o mâncare exotică, foarte bună, de care sunt foarte mulțumită.

Inapoi la reteta

Comentarii (16)

la 07.03.2018, 10:49
place

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking