Salata picanta de rosii cherry, cu garnitura de cartofi

Postat de RODIMUR in Mancaruri de legume
7 Sep 2020 | 2848 vizualizari

Am văzut odată pe net o rețetă de salată de roșii cherry și mi-a plăcut nu numai pentru că ingredientul principal erau roșiile cherry, care-mi plac, pentru că au un gust special și sunt atât de micuțe și drăguțe, ci și pentru că era picantă și se făcea foarte ușor, din câteva ingrediente. Bucătăria modernă se axează pe preparate făcute rapid din ingrediente sănătoase și tratate termic cât mai puțin. Singura problemă a fost să aleg garnitura, pentru că mi se părea că la o salată picantă, se potrivea aproape orice. Până la urmă am ales cartofii, preparați aproape natur, căci după ce i-am fiert, i-am dat puțin prin ulei, cât să primească un gust ușor onctuos, fără a se umple de grăsime și fără a se prăji tare. A fost tare bun, așa că și soțul a mâncat cu poftă, deși până acum a refuzat busuiocul din preparate.

Ingrediente

  • Pentru salată:
  • 20 roșii cherry
  • 3-4 căței de usturoi
  • frunze proaspete de busuioc
  • sare
  • piper
  • oregano
  • 1-2 linguri de ulei de măsline
  • Pentru garnitură:
  • 4 cartofi roz
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1/2 legătură de frunze de pătrunjel

Mod de preparare

Cartofii se spală și se fierb ”în coajă”.

Cât timp fierb cartofii, se spală roșiile cherry, se șterg și se înjumătățesc.

Se taie frunzele de busuioc și separat cele de pătrunjel, după ce au fost spălate sub jet slab de apă.

Se curăță cățeii de usturoi, se spală, se șterg și se dau prin răzătoarea fină, sau se pisează ușor.

Când cartofii sunt fierți, se scot din apa fierbinte, se lasă să se răcorească, după care se decojesc și se taie rondele, groase de cel puțin 1 cm.

Se prăjesc ușor rondelele de cartofi în puțin ulei, pe ambele fețe, numai cât să primească un gust onctuos și să-și schimbe culoarea.

Pentru salată, se presară usturoiul răzuit (pisat) și busuiocul tăiat peste roșiile cherry înjumătățite, după care se condimentează cu: sare, piper și oregano. La urmă se toarnă uleiul de măsline și se amestecă ușor ingredientele.

Salata se lasă cel puțin 15 minute ca să se pătrundă de condimentele adăugate, după care poate fi servită, cu rondele de cartofi preparate anterior și presărate cu pătrunjel tocat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata picanta de rosii cherry, cu garnitura de cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (17)
Retete similare

Dovlecei gratinati

Postat de rocsi_1612

Dovlecei gratinati

Spalam dovlecelul, il taiem rondele potrivit de groase si presaram sare. Feliile de salam le taiem pe jumatate. Casul il facem cuburi nu prea mari, dar nici prea mici. Cascavalul il dam pe...

Citeste continuarea

Caponata siciliana - Tocanita de vinete cu rosii si masline

Postat de oanapl

Caponata siciliana - Tocanita de vinete cu rosii si masline

Pentru început se spală vânăta, se taie coada apoi se feliază și se taie în cubulețe mici. Se presară puțină sare peste ele. Se încinge o cratiță cu 2 linguri de...

Citeste continuarea

Comentarii

la 07.09.2020, 02:44
Chiar , asa !!! La aceasta salata , se potriveste orice
la 07.09.2020, 09:02
Buna!
la 07.09.2020, 09:09
la 07.09.2020, 09:56
Mulțumesc frumos, Mihaela!
la 07.09.2020, 09:56
Mulțumesc frumos, Dantes!

Vezi toate comentariile (17)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or