Sfintisori moldovenesti impletiti, din aluat de frupt (de dulce)

Postat de RODIMUR in Dulciuri
8 Mar 2019 | 3614 vizualizari

De cele mai multe ori, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici era în Postul Mare și toată lumea prepara sfințișorii din aluat de post. În acest an, Mucenicii se sărbătoresc în Săptămâna Albă, când creștinii au dezlegare la: ouă, lapte și brânză, așa că acum putem prepara renumiții sfințișori cu ingrediente de dulce. Astfel, ei sunt mai buni și sărbătoarea este mai frumoasă. Credința noastră este renumită ca fiind tradițională, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să folosim ceea ce tot prin voia Domnului a apărut, de-a lungul anilor, pentru a ne îmbunătăți viața. Dacă nu ducem la biserică miei pentru a fi sacrificați, ca pe timpurile străvechi, în semn de jertfă, ci: colaci, colivă, sfințișori, plăcinte, fructe și cozonaci, atunci este normal ca toate acestea să fie preparate cu cele mai bune ingrediente pe care acum le găsim, slavă Domnului și să facem în așa fel încât să arate cât mai bine. Este și acesta un semn de respect și de considerație față de Biserică, înaintași, sau semeni. Din ingredientele de mai jos am preparat 8 sfințișori mai mari.

Inapoi la reteta

Comentarii (30)

la 08.03.2019, 22:04
Sigur sunt foarte buni, Cristina! Poftă bună la sfințișori!
la 08.03.2019, 22:52
la 08.03.2019, 23:08
O bunatate
la 08.03.2019, 23:17
Mulțumesc, Mimi!
la 08.03.2019, 23:17
Așa este, Mihaela... Mulțumesc frumos pentru apreciere!
la 09.03.2019, 07:03
MInunati ❤️❤️❤️
la 09.03.2019, 07:10
Mulțumesc frumos, Găbytza!
la 09.03.2019, 21:40
Sunt atat de buni! Am facut si noi si i-am servit cu mare pofta!
la 09.03.2019, 22:05
Da, sunt tare buni și merită să păstrăm tradiția... La noi tocmai s-a mâncat ultimul sfințișor...! Mulțumesc frumos, Rocsi!
la 10.03.2019, 15:49
tare, tare buni!
la 10.03.2019, 16:21
Mulțumesc frumos, Daniela, pentru apreciere!
la 12.03.2019, 15:00
Frumosi, rumeni si buni!
la 12.03.2019, 15:55
Mulțumesc frumos, Ancutsa!
la 13.03.2019, 10:48
Deliciosi!
la 13.03.2019, 11:28
Îți mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking