Florile de soc dacă le-am cules după ploaie și din zonă nepoluată nu mai trebuie spălate, că se pierde polenul cel mai valoros.
Dacă le-ați primit dintr-o zonă necunoscută, atunci le puneți ușor într-o strecurătoare și treceți ușor sub un jet de apă rece, cu atenție să nu pierdeți floricelele de pe crenguțe.
Lămâile se spală bine cu apă rece și bicarbonat de sodiu, eventual chiar opărite, cu apa și bicarbonatul, dacă nu aveți de unde achiziționa lămâi netratate.
Apoi se decojesc, atenție să lăsați partea albă pe lămâie. Eu am folosit un cuțit special pentru citrice, dar puteți folosi o răzătoare fină.
Apa filtrată se pune la încălzit, atenție să nu fiarbă, se adaugă zahărul și se amestecă până se dizolvă complet.
Se adaugă coaja de lămâie rasă și sucul de la lămâile curățate, se amestecă până se înglobează apoi siropul obținut se lasă la răcorit.
După ce s-a răcit complet siropul se adaugă florile uscate, scurse de apa, se amestecă, se acoperă și se lasă la rece pentru 1 zi.
A doua zi se amestecă și se mai lasă la frigider cca. 3-4 zile cât să-și lase aroma bine.
După timpul de macerare se strecoară siropul obținut într-un vas curat, special pentru siropuri, dulcețuri, se dă la foc și se fierbe la foc mic maxim 5 minute după ce începe să clocotească.
Se pune siropul în sticle sterilizate (spălate și puse în cuptor la 100 g, cca. 10 minute!) se sigilează și se depozitează în cămară sau subsol.
Spor și multă răbdare, în sine rețeta nu-i complicată, doar de cursă lungă! ;)